Primii câini concepuţi în eprubetă au fost aduşi pe lume prin fertilizare in vitro

Primii căţeluşi concepuţi în eprubetă s-au născut în Statele Unite în vara anului 2015, marcând astfel, după mulţi ani de eşecuri, succesul unei proceduri de fertilizare in vitro care este utilizată deja pe scară largă pentru oameni de peste trei decenii, potrivit Mediafax.
Primii câini concepuţi în eprubetă au fost aduşi pe lume prin fertilizare in vitro

Primii căţeluşi concepuţi în eprubetă s-au născut în Statele Unite în vara anului 2015, marcând astfel, după mulţi ani de eşecuri, succesul unei proceduri de fertilizare in vitro care este utilizată deja pe scară largă pentru oameni de peste trei decenii, potrivit Mediafax.

Tehnica respectivă, utilizată pe oameni începând din 1978, a eşuat întotdeauna în cazul câinilor, până în vara acestui an. Reuşita cercetătorilor americani, care este descrisă pe larg într-un articol publicat, miercuri, în revista ştiinţifică Public Library of Science One, deschide posibilitatea conservării unor rase canine aflate pe cale de dispariţie.
 
Primul bebeluş uman conceput în eprubetă s-a născut în 1978, în Marea Britanie, ţara în care a fost inventată această tehnică revoluţionară.
 
Cei şapte căţeluşi s-au născut în iulie, reprezintă un amestec de rase – beagle, labrador şi cocker – şi sunt cu toţii într-o stare de sănătate perfectă, a precizat Alex Travis, profesor de biologie a reproducerii la Facultatea de medicină veterinară din cadrul Universităţii Cornell din Statele Unite, coordonatorul acestui studiu.
 
În total, 19 embrioni fecundaţi în laborator au fost transferaţi în uterul unei căţeluşe.
 
„Am încercat de la mijlocul anilor ’70 fecundarea in vitro la câini, dar nu am reuşit niciodată”, a explicat Alex Travis. Dificultatea se explică prin faptul că aceste patrupede au cicluri de reproducere diferite faţă de cele ale altor mamifere, fapt care face dificilă fecundarea ovocitelor. Graţie tehnicii dezvoltate pentru a surmonta aceste dificultăţi, cercetătorii americani spun că au reuşit să obţină o rată de succes a fecundării in vitro de 80-90%.
 
Un alt obstacol pentru cercetători a constat în incapacitatea de a dezvolta o tehnologie viabilă de congelare şi conservare a embrionilor – o tehnică stăpânită de cercetători abia din 2013. Congelarea embrionilor permite inserarea lor în oviductul căţeluşelor (echivalentul trompelor uterine de la oameni), în momentul cel mai propice din ciclul lor reproductiv, care are loc doar o dată sau de două ori pe an, iar ovulele lor sunt mai puţin mature în acel stadiu, au explicat cercetătorii americani.
 
Potrivit specialiştilor, noul studiu ar putea furniza, de asemenea, o serie de informaţii preţioase despre multe dintre maladiile care sunt comune oamenilor şi câinilor, precizează Reuters.
 
Câinii împart cu oamenii peste 350 de maladii moştenite şi trăsături genetice, acest număr fiind de aproape două ori mai mare decât cel al informaţiilor genetice pe care oamenii le au în comun cu oricare altă specie.

 

Recomandări: