Pericolul din sucul de fructe

Sucurile de fructe consumate zilnic la micul dejun pot contribui la instalarea hipertensiunii arteriale, crescând astfel riscul de infarct şi angină pectorală, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii australieni, informează dailymail.co.uk. citat de Mediafax.
  • Publicat:
Pericolul din sucul de fructe

Sucurile de fructe consumate zilnic la micul dejun pot contribui la instalarea hipertensiunii arteriale, crescând astfel riscul de infarct şi angină pectorală, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii australieni, informează dailymail.co.uk. citat de Mediafax.

Persoanele care consumă în mod regulat sucuri de fructe proaspete, de exemplu de portocale, au un nivel al tensiunii arteriale mult mai mare decât cele care consumă ocazional astfel de băuturi, spun cercetătorii de la Swinburne University of Technology din Hawthorn, Australia.

Hipertensiunea arterială poate creşte riscul de instalare a unor tulburări cardiace, precum angina pectorală, şi de producere a unui infarct.

Autorul principal al acestui studiu, profesorul Matthew Pase, spune că această descoperire este importantă pentru că există „o percepţie generală potrivit căreia sucul de fructe proaspete este sănătos”.

„Deşi conţin vitamine esenţiale, (sucurile de fructe, n.r.) au un nivel ridicat de zaharuri şi o cantitate neglijabilă de fibre”, a spus acesta.

Din acest motiv, consumul frecvent de sucuri de fructe proaspete poate contribui la creşterea nivelului de zahăr din alimentaţie – provenind din celelalte alimente şi băuturi consumate în timpul zilei.

Cercetătorul spune că un pahar de 250 de mililitri cu suc de fructe poate conţine 115 calorii, echivalentul a şapte linguriţe de zahăr. Prin comparaţie, o cutie cu cola conţine 139 de calorii.

Nu în ultimul rând, sucul de fructe proaspete consumat regulat poate afecta smalţul dinţilor în cazul copiilor mici, specialiştii recomandând părinţilor să înlocuiască aceste băuturi cu apă şi lapte.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă un consum de zahăr zilnic de maximum şase linguriţe.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân