Organizaţia Mondială a Sănătăţii a aprobat primul test pentru depistarea Ebola

Primul test pentru depistarea rapidă a infecţiei cu virusul Ebola a fost recent testat şi aprobat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Epidemia cu Ebola a omorât peste 10.000 de oameni în Africa de Vest.
  • Publicat:
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a aprobat primul test pentru depistarea Ebola

Primul test pentru depistarea rapidă a infecţiei cu virusul Ebola a fost recent testat şi aprobat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Epidemia cu Ebola a omorât peste 10.000 de oameni în Africa de Vest.

„Testul, realizat de către compania americană Corgenix Medical Corp, este mai puţin precis decât metoda clasică de depistare, însă este mai uşor de utilizat, nu necesită curent electric şi poate oferi rezultatul în mai puţin de 15 minute” spune reprezentantul OMS Trik Jasarevic.

Metodele clasice de diagnostic necesită între 12-24 de ore pentru a oferi rezultatele. Deşi acest nou test nu este la fel de precis, poate identifica anumite simptome similare infecţiei cu virusul Ebola, astfel încât potenţialul bolnav să ia măsuri de precauţie şi să se adreseze unităţilor medicale din timp.

Producătorul nu a oferit încă o dată fixă la care va fi lansat pe piaţă testul, deoarece mai sunt câteva aspecte de luat în considerare, cum ar fi preţul de vânzare şi procedurile administrative care trebuie urmate conform US Food and Drug Administration.

Organizaţia caritabilă Medecine Sans Frontieres şi-a exprimat interesul faţă de această inovaţie şi explică, prin vocea reprezentanţilor săi, că acest test, numit ReEBOV Antigen Rapid Test, va presupune o mostră minimă de sânge aplicată pe o un plasture de hârtie special. Ei spun că testul a reuşit, în urma testărilor, să identifice aproximativ 92% dintre pacienţii infectaţi cu Ebola şi 85% dintre cei care nu aveau acest virus în sânge.

„Cunoscând această marjă de eroare, avem parte de un mare ajutor, deoarece pacientul este mai motivat să meargă la medic pentru investigaţii amănunţite” spune Robyn Meurant, purtător de cuvânt al OMS.

Sursa: Reuters.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”