O companie a donat tratament pentru 8.000 de pacienţi COVID-19 din România

Până la 24 martie, în ţară, au fost prelucrate 12.624 de teste pentru a detecta coronavirus, din care 461 în unităţi medicale private. 762 de cazuri confirmate
O companie a donat tratament pentru 8.000 de pacienţi COVID-19 din România
O companie a donat tratament pentru 8000 de pacienţi COVID-19 din România, foto Shutterstock

Ministerul Sănătăţii a anunţat că peste 8.000 de pacienţi vor beneficia de tratament pentru COVID 19, după ce compania biofarmaceutică AbbVie România, şi-a anunţat intenţia de a dona Ministerului Sănătăţii un număr de aproximativ 4.000 cutii dintr-un medicament antiviral folosit în tratamentul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.

Donaţia se va realiza prin compania Ministerului Sănătăţii, Unifarm SA, iar medicamentele vor fi distribuite în cele 10 spitale desemnate în prima linie de tratare a pacienţilor, conform Planului Alb realizat de către Ministerul Sănătăţii.

Iată la ce spitale vor ajunge medicamentele donate

Acestea sunt: Institutul Naţional de Boli Infecţioase – Matei Balş, Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale Victor Babeş Bucureşti, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Braşov, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş Craiova, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi, Spitalul Clinic Judeţean de Boli Infecţioase Tg. Mureş, Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş Timişoara. ”Acest medicament, folosit prima dată la Institutul Naţional de Boli Infecţioase –Matei Balş pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu Covid-19, este binevenit mai ales acum, în lupta contra cronometru pentru aprovizionarea spitalelor cu medicamente şi materiale sanitare. Mulţumesc companiei AbbVie România pentru ajutorul acordat. Medicamentele vor ajunge imediat la spitalele din prima linie, acolo unde este mare nevoie de ele”a declarat Victor Costache, ministrul sănătăţii.

Medicamentul se foloseşte la pacienţii cu SIDA

”Produsul este indicat pentru tratamentul adulţilor, adolescenţilor şi copiilor infectaţi cu virusul imunodeficienţei umane (HIV-1). Cu toate că s-au constatat potenţiale acţiuni antivirale în cazul MERS/SARS, sunt necesare date clinice suplimentare care să ateste eficacitatea produsului în tratamentul Covid-19.
Evaluând resursele disponibile, în acest moment considerăm că AbbVie România poate susţine tratamentul unui număr de peste 8.000 de pacienţi. În continuare AbbVie va face eforturile necesare pentru a sprijini autorităţile române în încercarea de a limita răspândirea Covid-19”, a declarat Jorge Ruiz Benecke, General Manager AbbVie România.