Mihai de la 3 Sud Est este internat la Terapie Intensivă, după ce s-a infectat cu coronavirus

20.11.2020 | Autor: Cristina Tudor
Mihai de la 3 Sud Est este internat la Terapie Intensivă, după ce s-a infectat cu coronavirus
Foto: Facebook

Unul dintre membrii formației 3 Sud Est, Mihai Budeanu, este internat la Spitalul Municipal din Medgidia, din cauza COVID-19. El este într-o stare gravă, artistul având nevoie de tratament cu plasmă, potrivit medicilor.

Mihai Budeanu a fost internat inițial la Spitalul Municipal Mangalia (spital suport COVID), dar ulterior, în cursul zilei de joi 19 noiembrie, a fost transferat la Spitalul Municipal Medgidia, potrivit Gândul.

„Starea lui de sănătate nu este foarte bună. Era internat la noi în spital, pe Secţia de Terapie Intensivă. Necesita plasmă, însă unitatea noastră nu oferă, deocamdată, astfel de tratament. A fost transferat la Medgidia”, a declarat, pentru Focus Press, un medic din cadrul unităţii spitaliceşti de la Mangalia.

Artistul nu a fost intubat, însă a fost transferat la Medgidia pentru a putea primit tratamentul cu plasmă autoimună. Sursele medicale susțin că din cauza greutății, artistul respiră foarte greu.

Colegii din formația 3 Sud Est au confirmat că Mihai a fost infectat cu coronavirus

„Da, este adevarat. Colegul nostru Mihai este infectat cu Covid 19 si este internat in sectia de terapie intensiva a Spitalului Municipal Medgidia. I se administreaza plasma si tratament de specialitate.Sa speram ca starea lui se va imbunatati cat mai repede. Nu este de joaca cu acest virus!!! Aveti grija de voi si de cei din jurul vostru respectand regulile de protectie. Va tinem la curent cu starea lui Mihai”