Mesajul unui medic pentru cei care nu au făcut COVID: Ați făcut ceva bine, continuați

22.12.2020 | Autor: Cristina Tudor
Mesajul unui medic pentru cei care nu au făcut COVID: Ați făcut ceva bine, continuați
Mesajul unui medic pentru cei care nu au făcut COVID: Ați făcut ceva bine, continuați

Andrei Rogoz, medic în boli infecțioase, a vorbit despre cum să evităm îmbolnăvirea cu COVID-19, în timpul sărbătorilor de iarnă. El a mai declarat că vaccinul anti-COVID este „o revoluție” din punct de vedere tehnologic și ar putea reprezenta primul pas în dispariția coronavirusului. Declarația a fost făcut în cadrul webinarului „Cum ne menținem starea de sănătate în perioada Sărbătorilor?”, powered by Sanador.

„Persoanele care până acum nu au făcut COVID, cred ca au făcut ceva bine și ar trebui să continue ce au făcut”, a spus Andrei Rogoz, medic în boli infecțioase.

Pentru persoanele care au trecut prin COVID, sărbătorile vor fi mai puțin stresante

„Cu ocazia sărbătorilor, trebuie să menținem o bulă socială cât mai restrânsă, să limităm contactul cu alte persoane.

Cu ocazia sărbătorilor, numărul persoanelor cu care ne-am fi întâlnit ar fi crescut ca număr. Unul dintre puținele lucruri pe care le controlam direct și pe care le-am putea controla este contactul cu alte persoane.

Purtarea măștii și respectarea măsurilor de igienă reduc transmiterea, dar nu te poți baza pe ele dacă te expui la contact prelungit cu o persoană infectată”, spune dr. Andrei Rogoz.

„Pentru persoanele care au trecut prin boala, e o situație mai buna, din acest punct de vedere e improbabil să se mai infecteze, pentru ei sărbătorile vor fi mai puțin stresante”, precizează medicul.

Vaccinul este o revoluție, din punct de vedere tehnologic

„Legat de vaccin, se spera că va veni așa repede, cred că din vară, de la primele rezultate ale studiilor care au fost aprobate inclusiv în Europa. Într-adevăr a fost din punct de vedere tehnologic o revoluție. Sosirea vaccinului e o țintă de care să se agațe oamenii care sunt obosiți să respecte măsurile de izolare, de igienă, de distanțare și izolare.

Văd în acest vaccin o șansă ca numărul persoanelor care devin imune să atingă acel prag care să limiteze atât de mult transmisia astfel încât să asistam la dispariția acestui virus”, spune Andrei Rogoz, medic în boli infecțioase.

Cel mai nou articol Video: