Medic: „Infecţia cu noul coronavirus e o boală respiratorie, ca gripa, extrem de contagioasă, însă nicidecum fatală!”

Dr. Otilia Ţigănaş calmează spiritele în ceea ce priveşte infecţia cu noul coronavirus. „Toate aceste măsuri sunt luate pentru stoparea epidemiei, nu fiindcă persoana de pe targă ar fi muribundă.”
  • Publicat:
Medic: „Infecţia cu noul coronavirus e o boală respiratorie, ca gripa, extrem de contagioasă, însă nicidecum fatală!”

Într-o postare pe reţeaua de socializare Facebook, dr. Otilia Ţigănaş, medic de familie în comuna Hăşmaş, atrage atenţia asupra panicii induse de mass-media în ceea ce priveşte infecţia cu noul coronavirus COVID-19.

Medicul spune că „pozele înspăimântătoare care circulau pe internet, cu bărbaţi din China în costum negru şi cravată, întinşi pe jos, pe parchet, au indus în minţile noastre (iniţial chiar a mea) o idee greşită”.

Redăm mai jos o parte din textul publicat de dr. Otilia Ţigănaş pe blogul personal:

„Am încercat să identific mesajele despre Covid-19, noul coronavirus, acţiunile şi momentele care au declanşat atâta disperare şi panică în oameni. Intenţionat sau nu. Nu ştiu. Şi nu-s fan al teoriilor conspiraţiei.

Primul moment, când încă se vorbea la ştiri doar despre China, a fost seria de poze înspăimântătoare cu nişte bărbaţi în costum negru şi cravată, nu ştiu dacă morţi, dar întinşi pe jos pe parchet, în dreptul unui ghişeu.

Aceste poze care au făcut înconjurul lumii au indus în minţile noastre (iniţial chiar şi a mea), o idee GREŞITĂ. Că agentul patogen COVID-19 ar putea fi un fel de agent ca al ciumei, tifosului exantematic, care pătrunde într-un teritoriu şi ucide tot ce-i iese în cale. Şi sute de mii de oameni vor fi scoşi morţi din case, cu cărucioarele, apoi arşi sau aruncaţi în mare.

Dar asta nu-i adevărat. COVID-19 NU E AŞA!

E o boală respiratorie, ca gripa, ca altele, extrem de contagioasă, însă nicidecum fatală, aşa cum au sugerat subliminal ştirile.

A urmat pătrunderea (previzibilă) a virusului în Europa mai îndepărtată, acum şi la noi. Ajuns la noi, oamenii au intrat în panică auzind în presă cuvinte pe care nu le înţeleg exact – izolare şi carantină. Uau! Cumplit! Găsit pozitiv! Uau! Apoi, au văzut la TV oameni purtaţi cu o targă sinistră, închisă ermetic, ca-n filmele SF.

Toate aceste măsuri sunt luate PENTRU STOPAREA EPIDEMIEI, nu fiindcă persoana de pe targă ar fi muribundă. Asta aş vrea să înţelegeţi şi să vizualizaţi mental. Omul din targa izolată e poate unul fix ca tine, cel care citeşti, nu-i nici ucigaş biologic, nici muribund, nici monstru de anihilat, problema lui e că i s-a identificat COVID-ul în corp. N-are lepră, n-are ciumă. COVID-ul din el cel mai probabil vine şi trece aşa cum a venit. Şi nici cei aflaţi în carantină (care-s total sănătoşi, încă) nu sunt ucigaşi în serie.”

Citeşte continuarea articolului aici.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”