Margaret Keenen, prima persoană din lume vaccinată împotriva COVID-19. Are 90 de ani și consideră că vaccinul este „cel mai bun cadou de ziua ei”

  • Publicat:

Margaret Keenen este prima persoană din lume vaccinată împotriva COVID-19 cu vaccinul dezvoltat de compania farmaceutică americană Pfizer și compania germană de biotehnologie BioNTech, care a fost aprobat pentru utilizare în Marea Britanie.

Femeia va împlini 91 de ani săptămâna viitoare și consideră că vaccinul anti-COVID administrat astăzi este „cel mai bun cadou” din viața ei, scrie BBC.

Femeia a primit prima doză de vaccin anti-COVID Pfizer din cele 800.000 de doze care vor fi administrate în Marea Britanie în următoarele săptămâni.

Margaret Keenan: „Pot, în sfârșit, să îmi petrec timpul cu familia și prietenii în noul an”

Mă simt privilegiată să fiu prima persoană vaccinată împotriva COVID-19, este cel mai bun cadou pe care îl puteam primi înainte de ziua mea, pentru că înseamnă că pot, în sfârșit, să îmi petrec timpul cu familia și prietenii în noul an, după ce am stat singură aproape tot anul, a declarat Margaret Kennan.

Margaret Keenen | Sursa foto: england.nhs.uk

Până la finalul lunii decembrie sunt așteptate încă 4 milioane de doze de vaccin în Marea Britanie.

Serul va fi administrat cu prioritate personalului medical și persoanelor cu vârsta peste 80 de ani. Vaccinarea nu este obligatorie!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult