Îţi verşi nervii pe cei din jur? Poate ar trebui să faci (mai mulţi) paşi, la propriu!

Angajaţii stresaţi, cu care şefii se poartă execrabil la locul de muncă, îşi descarcă foarte des furia asupra membrilor familiei. Iată soluţia găsită de oamenii de ştiinţă!
  • Publicat:
  • Actualizat:
Îţi verşi nervii pe cei din jur? Poate ar trebui să faci (mai mulţi) paşi, la propriu!
Emoţiile intense – „atât bucuria, cât şi tristeţea profundă pot declanşa un infarct”, susţin medicii. Aceste emoţii au un impact mare asupra impulsurilor electrice ale inimii, favorizând accelerarea ritmului cardiac şi creşterea tensiunii arteriale. Studiile arată că persoanele care jelesc după o persoană apropiată sunt foarte expuse riscului de infarct în primele 24 de ore de la aflarea nefastei veşti, însă riscul se menţine chiar şi câteva luni. Şi furia este o emoţie care poate duce la infact. În urma unui studiu realizat de specialiştii de la Universitatea John’s Hopkins, desfăşurat pe parcursul a 36 de ani, s-a descoperit că bărbaţii care se enervează repede au un risc de 5 ori mai mare de a suferi un infarct sau de a muri din cauza unei afecţiuni cardiace.

Persoanele care fac zilnic în medie peste 10.900 de paşi îşi revarsă mult mai rar asupra membrilor familiei furia, enervarea, apatia sau alte emoţii negative acumulate la locul de muncă, comparativ cu persoanele care parcurg zilnic mai puţin de 7.000 de paşi, anunţă oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Florida.

Cercetătorii americani au explicat că angajaţii stresaţi, cu care şefii se poartă execrabil la locul de muncă, îşi descarcă foarte des furia asupra membrilor familiei, relatează Rador.

În cadrul unui studiu efectuat de cercetătorii americani, s-a stabilit că aceste persoane obosesc foarte mult la serviciu şi nu-şi mai pot controla comportamentul şi nici gestiona stările de furie atunci când ajung acasă.

Monitorizând 118 voluntari, care muncesc practic întreaga zi, experţii au ajuns la concluzia că voluntarii care consumau în total peste 587 de calorii îşi vărsau mult mai rar nervii pe membrii familiei.

Pentru a consuma în jur de 587 de calorii ar trebui înoţi zilnic aproximativ o oră sau să mergi în pas alert 90 de minute.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”