Gwyneth Paltrow, acuzată că este falsă şi bârfitoare cu colegii

La premiera celui de-al doilea sezon al serialului "Difficult People", creatorul acestuia, Julie Klausner, a declarat că actriţa Gwyneth Paltrow este falsă, ca majoritatea vedetelor de la Hollywood.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Gwyneth Paltrow, acuzată că este falsă şi bârfitoare cu colegii

Actriţa Gwyneth Paltrow a fost acuzată că este prefăcută de către scenarista şi actriţa de comedie Julie Klausner, relatează Contactmusic, citata de Mediafax.

La premiera celui de-al doilea sezon al serialului „Difficult People”, care a avut loc pe 12 iulie, creatorul acestuia, Julie Klausner, a declarat că actriţa Gwyneth Paltrow este falsă, ca majoritatea vedetelor de la Hollywood.

Julie şi joacă în acest serial, alături de comedianul Billy Eichner, interpretând rolurile a doi comedianţi care urăsc pe toată lumea.

Când a fost intervievată pe covorul roşu la evenimentul de premieră al noului sezon, Julie Klausner nu s-a sfiit să-şi spună părerea despre mai mulţi actori de la Hollywood, dar în special despre actriţa din „Iron Man”, Gwyneth Paltrow.

„Se prefac toţi că-s buni prieteni, dar lucrurile spuse despre oameni în spatele scenei sunt îngrozitoare”, a declarat aceasta pentru PageSix.com. „Pai, despre Gwyneth Paltrow sunt multe poveşti de spus. Tot felul de trădări”, a mai spus Julie.

Nu a oferit însă detalii despre presupusele răutăţi ale lui Gwyneth, dar a adăugat: „Mai nou s-a apucat de terapie cu ventuze. Poată n-o să mai aibă timp de bârfe”.

Gwyneth Paltrow, desemnată în 2013 cea mai frumoasă femeie din lume de revista People, a devenit cunoscută în cinematografie cu rolul din thrillerul „Seven”, în 1995, în care a jucat alături de Brad Pitt – care i-a devenit apoi partener de viaţă. În 1997, a început o relaţie cu Ben Affleck, alături de care a rămas doi ani.

După premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar („Shakespeare îndrăgostit”, 1999) şi căsătoria cu Chris Martin, Gwyneth Paltrow s-a îndepărtat de platourile de filmare, concentrându-se pe lansarea de cărţi, reţete gastronomice şi pe apariţii în emisiuni de televiziune, ocupându-se cu precădere de site-ul său de lifestyle goop.com.

Gwyneth Paltrow s-a căsătorit cu Chris Martin (solistul „Coldplay”) în 2003, dar au divorţat apoi în 2014. Cei doi au împreună doi copii, o fetită pe nume Apple şi un băieţel al cărui nume este Moses.

În prezent Gwyneth este într-o relaţie cu producătorul de televiziune Brad Falchuk, in timp ce vedeta Coldplay a fost legat de actriţa Jennifer Lawrence anul trecut, iar mai recent cu actrita britanica Annabelle Wallis.

Rolul Pepper Potts din franciza „Iron Man”, începută în 2008, a readus-o pe actriţă în prim-planul cinematografiei mondiale.

Sursa foto: pagina personală de Facebook a vedetei.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”