Gândirea pozitivă poate ajuta la vindecarea organismului

Studii recente arată că gândirea pozitivă poate ajuta la vindecarea organismului.
  • Publicat:
Gândirea pozitivă poate ajuta la vindecarea organismului

Cu un număr crescând de dovezi care atestă că antrenamentul minţii poate avea efecte positive asupra sănătăţii, cercetătorii au vrut să înţeleagă cum astfel de tehnici influenţează practic corpul.

Un nou studiu realizat în America, Spania şi Franţa, publicat în Jurnalul de Psihoneuroendocrinologie, aduce în prim plan dovada faptului că există o schimbare la nivel molecular după o perioadă de practică intensivă de tip meditativ.

Studiul s-a bazat pe analiza comportamentului, dar şi a schimbărilor la nivel celular după o zi de practică mentală într-un grup de oameni obişnuiţi cu meditaţia, în comparaţie cu un grup de oameni care au realizat alte activităţi în linişte, exceptând meditaţia. După 8 ore de tehnici de antrenare a minţii, cei obişnuiţi cu meditaţia au avut diferite diferenţe  moleculare şi genetice (inclusiv de reducere a nivelului genelor responsabile cu inflamaţia, ceea ce presupune o revenire mai rapidă a corpului după o perioadă stresantă).

Richard J. Davidson, fondatorul Centrului pentru investigarea sănătăţii mentale şi profesor de psihologie şi psihiatrie la Universitatea din Wisconsin a declarat: “Din câte ştim noi, acesta este primul studiu care demonstrează  o legătură directă şi rapidă  între modificări ale expresiei genelor şi practica de tip meditativ“, conform site-ului www.tunedbody.com.

Cel mai interesant estă că schimbările au fost observate în genele care sunt ţinta medicamentelor anti inflamatoare şi analgezice”, spune pentru acelaşi site Perla Kaliman, cercetător la Institutul biomedical din Barcelona, unde au fost făcute analizele moleculare.

Eşti ceea ce gândeşti

Plecând de la ideea că activitatea genetică se schimbă zilnic, Dr. Bruce Lipton susţine că activitatea genelor se modifică în funcţie de percepţie. Dacă ceea ce gândeşti se reflectă în schimburile de la nivel celular şi dacă sistemul nervos interpretează mediul înconjurător şi apoi controlează chimia sângelui, înseamnă că îţi poţi schimba literalmente soarta celulelor odată cu schimbarea gândurilor.

Cu alte cuvinte, înseamnă că mintea va modifica biologia şi comportamentul organismului în funcţie de ceea ce crezi. “ Dacă ţi se spune că vei muri în şase luni şi mintea ta crede această informaţie, cel mai probabil se va întâmpla asta. Este aşa zisul efect nocebo, efectul gândirii negative, opusul efectului placebo la care vindecarea este posibilă datorită gândurilor pozitive”, spune Dr. Bruce Lipton.
Sunt, practic, trei părţi implicate în acest proces: acea parte din tine care spune că nu vrea să moară (mintea conştientă),  peste care vine acea parte care crede că vei muri (pronosticul medical mediat de mintea subconştientă). Intervine reacţia chimică a organismului (mediată de schimburile moleculare de la nivelul creierului) care se asigură că organismul se va conforma cu gândul dominant ( neuroştiinţa a recunoscut că subconştientul ne controlează viaţa în procent de 95%).

Şi dacă te întrebi de ce nu gândul minţii conştiente – acela conform căruia nimeni nu ar vrea să moară – este cel decisiv, Dr. Lipton are un răspuns. El spune că subconştientul , cel care conţine credinţele noastre cele mai puternice, a fost programat. Şi, pentru că aici există multe “progrămele” din copilărie introduse adânc de părinţi sau societate, el deţine votul decisiv.
Însă, prin antrenarea intensivă a minţii de a gândi pozitiv, se pot schimba şterge programările din copilărie care sabotează mintea conştientă. Şi, astfel, gândirea pozitivă poate fi ce care îţi decide viitorul!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Cea mai periculoasă poziţie sexuală
Cea mai periculoasă poziţie sexuală
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”