Fumatul scurtează viaţa oamenilor cu cel puţin cinci ani, potrivit unei noi hărţi a riscurilor de mortalitate publicată în Statele Unite, în Journal of the National Cancer Institute.
În ceea ce priveşte bărbaţii fumători, riscul de a deceda de cancer pulmonar este, după vârsta de 60 de ani, mai ridicat decât cel de a muri din cauza unei maladii cardiovasculare, indică această hartă. În schimb, pentru bărbaţii care nu au fumat niciodată, probabilitatea de a deceda de o maladie cardiovasculară depăşeşte riscul de a muri din cauza unui cancer pulmonar, de colon sau de prostată, la orice vârstă.