Europenii folosesc dispozitive inteligente pentru a se menţine în formă!

Ritmul alert al stilului de viaţă modern şi constrângerile legate de timp au un impact semnificativ asupra programului de exerciţii fizice. Conform unei cercetări realizate de Samsung Electronics, peste 60% dintre europeni spun că sunt conştienţi de sănătatea şi bunăstarea lor, însă numai una din zece persoane face exerciţiile fizice recomandate pe săptămână.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cercetarea a relevat că 39% dintre europeni fac exerciţii doar o dată pe lună, iar 40% fac sau participă la exerciţii o dată până la trei ori pe săptămână. În mod similar, românii sunt interesaţi de sport şi realizează ocazional exerciţii fizice, cea mai frecventă activitate fiind alergarea în parcuri sau în săli de fitness.

În organizarea unui stil de viaţă sănătos oamenii tind să folosească dispozitive inteligente care să îi ajute să fie mereu informaţi despre condiţia lor fizică şi să-şi atingă obiectivele personale. Acest lucru este confirmat şi de rezultatele studiului realizat la nivel european: peste un sfert dintre europeni (27%) folosesc în prezent dispozitive pentru a-şi măsura şi urmări performanţele şi progresul.

În funcţie de segmentarea obiectivelor proprii – de la pierderea în greutate, fitness-ul în general sau pregătirea pentru un maraton – cerinţele acestora de la un dispozitiv devin din ce în ce mai complexe. În mod explicit, mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi (54%) susţin că dispozitivele sau aplicaţiile pe care le folosesc sau le-au folosit în trecut nu iau în considerare în totalitate complexitatea vieţii lor, ceea ce conduce la neîndeplinirea obiectivelor personale legate de condiţia lor fizică.

În cadrul aceleiaşi s-a aflat că timpul de odihnă este un factor important identificat de oameni atunci când se gândesc la un stil de viaţă sănătos. De exemplu, 81% dintre europeni consideră că odihna este esenţială şi influenţează în mod direct eficienţa în activităţile pe care le au de făcut în timpul zilei, în timp ce aproximativ două treimi (63%) dintre cei chestionaţi îşi doresc să fi avut mai multă grijă de acest aspect pentru a fi mai eficienţi.

Sursa: Samsung Electronics

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân