Dieta vegetariană ar putea preveni infecţiile tractului urinar

Un nou studiu arată că dieta vegetariană poate preveni infecţiile tractului urinar.
06.02.2020 | Autor: Alexandra Necsoiu
Dieta vegetariană ar putea preveni infecţiile tractului urinar
FOTO: profimediaimages.ro / Dieta vegetariană ar putea preveni infecţiile tractului urinar

Un studiu realizat de budiştii din Taiwan arată că o dietă vegetariană ajută la prevenirea infecţiilor tractului urinar. Datele arată o legătură între alimentele pe bază de plante şi scăderea riscului de infecţii urinare, datorită conţinutului de fibre.

Dr. Chin-Lon Lin, medic în departamentul de cardiologie la Spitalul Dalin Tzu Chi din Chiayi County, Taiwan, este primul autor al studiului.

Infecţiile tractului urinar sunt prevalente, iar potrivit estimărilor la nivel global, aproximativ 150 de milioane de persoane se confruntă anual cu infecţii urinare. Dr. Lin şi colegii săui explică în lucrare că Escherichia coli este bacteria vinovată pentru majoritatea infecţiilor urinare. Cercetătorii au venit cu o ipoteză prin care afirmă că vegentarienii, pentru că evită consumul de carne, sunt mai puţin expuşi infecţiilor tractului urinar cauzate de E.coli, însă niciun studiu nu a examinat acest aspect până acum.

Infecţiile tractului urinar şi dieta vegetariană

Pentru a examina legătura dintre dieta vegetariană şi riscul de dezvoltare a infecţiilor tractului urinar, cercetătorii au urmărit 9,724 de budişti în perioada 2005-2014. La începutul studiului, niciun participant nu s-a confruntat cu infecţiile tractului urinar, dar după o perioadă de 10 ani, 661 au început să aibă infecţii urinare. Ulterior, cercetătorii au chestionat participanţii cu privire la frecvenţa alimentelor pentru a putea examina legătura dintre dietele vegetariene şi riscul infecţiilor urinare. De asemenea, s-a ţinut cont de date precum vârstă, gen, educaţie, consum de alcool, fumat, tensiune arterială, diabet, colesterol crescut şi alţi factori şi afecţiuni care ne pot predispune la infecţiile tractului urinar.

Un risc scăzut de infecţii ale tractului urinar cu 16%

În urma studiului s-a descoperit că dieta vegetariană a fost asociată cu un risc scăzut de 16% de apariţie a infecţiilor tractului urinar. Mai exact, din 3,040 de vegetarieni, 217 s-au confruntat un infecţii urinare, iar din 6,684 non-vegetarieni, 444 s-au confruntat cu infecţii urinare. Această asociere era mai puternică în cazul femeilor şi a persoanelor nefumătoare.

”În concluzie, dieta vegetariană este asociată cu protejarea împotriva infecţiilor tractului urinar, în special în rândul femeilor”, explică autorii studiului. ”Studiile următoare au identificat patogeni din culturile de urină pentru a se clarifica relaţia dintre riscul apariţiei infecţiilor urinare, patogeni şi dieta vegetariană”, adaugă autorii studiului.

Autorii studiului notează că există câteva limitări ale studiului. De exemplu, există factori care pot afecta rezultatele, precum cantitatea de apă consumată sau chiar activitatea sexuală. În plus, vegetarienii consumă mai multe fibre, unele dintre ele care chiar produc acizi graşi care scad nivelul pH-ului din intestin. De asemenea, tind să consume mai multe alimente pe bază de plante, care conţin fitochimicale, compuşi care au activităţi antibacteriene, anticancerigene, antiinflamaotii şi factori anti-oxidativi.