De Ziua Mondială a Inimii: bolile cardiovasculare sunt cauza nr 1 a mortalităţii în lume

de tradus engleza...
  • Publicat:
De Ziua Mondială a Inimii: bolile cardiovasculare sunt cauza nr 1 a mortalităţii în lume

Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces şi invaliditate din lume, revendicând 17,9 milioane de vieţi pe an (până în 2030 se preconizează că cifra va creşte la aproape 23 de milioane).

Aceasta este o treime din toate decesele de pe planetă şi jumătate din toate decesele care nu sunt cauzate de boli transmisibile. Aproximativ 85% din aceste decese sunt cauzate de boli de inimă şi accident vascular cerebral.

De Ziua Mondială a Inimii, care din anul 2000 este marcată pe 29 septembrie, Conf. Univ. Corina Zugravu, medic primar în igiena alimentaţiei şi nutriţie, membru în Comitetul Consultativ în Nutriţie Herbalife, ne împărtăşeşte 4 reguli simple pentru a ne bucura de o inimă sănătoasă:

1. Fă mişcare în fiecare zi, indiferent cât şi când. Gimnastica de înviorare, mersul pe jos câte 20-30 de minute zilnic în cursul săptămânii, înotul, mersul pe bicicletă timp de 1 oră în week-end, urcatul sau coborâtul pe scări în loc de a lua liftul sau orice tip de mişcare sau sport îţi place, vor face diferenţa!

2. Verifică-ţi regulat colesterolul, o valoare prea mare poate avea efecte negative pentru aparatul cardio vascular. Pentru a evita un nivel ridicat al colesterolului este important ca, pe lângă un stil de viaţă activ, să alegi o dietă echilibrată. 

3. Mănâncă sănătos, inima îţi va mulţumi. Poţi alege între mese gustări sănătoase care furnizează grăsimi mono şi polisaturate, precum nucile şi măslinele. Fă o schimbare atunci când prepari alimentele! Poşarea, prepararea la grătar, la aburi şi fierberea alimentelor te ajută să nu consumi grăsimi nesănătoase. Creşte-ţi aportul de fibre folosind surse precum ovăzul, orezul brun, fructele şi legumele. O alimentaţie sănătoasă înseamnă şi o inimă fericită!

4. Nu uita de acizii graşi Omega 3, prezenţa lor în dietă este asociată cu o inimă sănătoasă şi funcţională până târziu în viaţă. Acizii graşi Omega 3 sunt grăsimi sănătoase, cu beneficii dovedite asupra inimii tale, care se regăsesc în peştele gras, precum somonul, dar şi în anumite nuci şi seminţe. 

În cadrul ediţiei de anul acesta a Zilei Mondiale a Inimii, World Heart Federation ne lansează o invitaţie: să facem o promisiune familiilor noastre de a găti şi de a mânca mai sănătos, o promisiune copiilor noştri de a-i ajuta să facă mai multă mişcare şi să fie mai activi. Prin mici schimbări în obiceiurile alimentare şi de stil de viaţă, ne putem reduce riscul de boli de inimă şi accident vascular cerebral şi ne putem îmbunătăţi calitatea vieţii, oferind totodată un exemplu valoros pentru următoarele generaţii.

  • 80% din decesele premature cauzate de bolile cardiovasculare ar putea fi evitate dacă s-ar controla cei patru factori principali de risc – consumul de tutun, dieta nesănătoasă, inactivitatea fizică şi consumul dăunător al alcoolului.
  • Consumul de tutun şi expunerea la fumul de ţigară ucid 6 milioane de oameni pe an şi se estimează că provoacă aproape 10% din bolile cardiovasculare.
  • Expunerea la fumul de ţigară ucide 600.000 de oameni în fiecare an; 28% dintre ei sunt copii.
  • În termen de doi ani de la încetarea fumatului, riscul de boli coronariene este redus substanţial. În termen de 15 ani, riscul de bolile cardiovasculare revine la acelaşi nivel cu cel al nefumătorilor.
  • Alături de alte boli care nu sunt transmisibile, bolile cardiovasculare contribuie la sărăcie, în special în ţările cu venituri mici şi medii, datorită cheltuielilor masive de sănătate şi a cheltuielilor mari din bugetele personale.
  • Micile schimbări ale stilului de viaţă pot face o diferenţă puternică pentru sănătatea inimii noastre: 30 de minute de activitate pe zi, renunţarea la fumat şi consumul unei alimentaţii sănătoase poate ajuta la prevenirea bolilor de inimă şi a accidentului vascular cerebral.
Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”