De ziua ei, Amalia Enache le-a făcut cinste prietenilor cu o piesă de teatru

În locul tradiţionalei petreceri de zi de naştere, Amalia Enache, prezentatoarea Ştirilor Nopţii de la Pro Tv, a ales să-şi invite prietenii la o piesă de teatru pentru a sărbători aniversarea sa de pe 19 iunie.
  • Publicat:
  • Actualizat:
De ziua ei, Amalia Enache le-a făcut cinste prietenilor cu o piesă de teatru

În locul tradiţionalei petreceri de zi de naştere, Amalia Enache, prezentatoarea Ştirilor Nopţii de la Pro Tv,  a ales să-şi invite prietenii la o piesă de teatru pentru a sărbători aniversarea sa de pe 19 iunie.

“Am lansat invitaţia, era o idee mai veche ca în loc de petrecere de ziua mea să ofer o piesă de teatru şi am fost foarte fericită că prietenii mei dragi, oamenii mei de suflet, s-au entuziasmat de-a dreptul la idee. Am ales «Masculin, Feminin», scrisă şi regizată de Lia Bugnar, cu actorul meu preferat, Marius Manole, şi cu Andrei Aradits, Ilinca Manolache, Laura Creţ şi Teodora Stanciu”.

De la tortul de mămăligă cu brânză făcut de bunica ei în copilărie, până la întâlnirea cu pilotul Valentino Rossi, Amalia are amintiri care mai de care mai frumoase legate de ziua de 19 iunie, iar sărbătoarea din acest an nu face excepţie: “Am râs în hohote, dar am şi lăcrimat, ne-am bucurat de jocul excepţional al actorilor şi de calitatea scriiturii piesei. Mesajul este legat de iubire, de cât poate ea să fie de puternică, în ciuda unor schimbări dramatice la care este supusă uneori. Puteam eu să ofer alt mesaj de ziua mea?”, spune aceasta.

Printre invitaţii Amaliei la “avanpremiera” zilei sale de nastere care a avut loc duminică seară au fost Principesa Marina Sturdza, Andreea Esca şi Alexandre Eram, Olivia Steer, Alex Dima, Corina Caragea, Raluca Arvat, Elena Lasconi, Malvina Cervenschi şi Dorian Boguta, iar cadourile au completat perfect “tabloul cultural”: carti, audio-bookuri, muzică, filme, tablouri şi alte manifestări de artă.

La 36 de ani împliniţi, Amalia se declară fericita cu alegerile pe care le-a facut de-a lungul timpului: “Ce ştiu e că n-am pierdut timpul. Faptul că lucrez în televiziune nu e o întâmplare în cazul meu, e o alegere. Cred că felul în care îmi trăiesc viaţa, mulţumită de tot ce cuprinde ea, de la profesie până la oamenii de care sunt înconjurată, de la preocupări până la posibilităţile să mi le satisfac, e cea mai mare împlinire posibilă”, mărturiseşte vedeta Pro Tv.




 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”