Confirmat ştiinţific – femeile au memoria mai bună decât bărbaţii!

Doamnelor, deschideţi o şampanie şi fluturaţi-o cu satisfacţie pe sub nasul domnilor! Ştiinţa ne-a dat, în sfârşit, dreptate: avem o memorie mult mai bună decât bărbaţii.
  • Publicat:
Confirmat ştiinţific – femeile au memoria mai bună decât bărbaţii!

Doamnelor, deschideţi o şampanie şi fluturaţi-o cu satisfacţie pe sub nasul domnilor! Ştiinţa ne-a dat, în sfârşit, dreptate: avem o memorie mult mai bună decât bărbaţii.

E vremea să punem punct prejudecăţii că femeile uită tot felul de lucruri şi că bărbatul este cel care o salvează din încurcătură.

Potrivit unui studiu publicat recent în revista ştiinţifică Menopause, femeile cu vârste cuprinse între 45 şi 55 de ani au înregistrat rezultate mult mai bune decât bărbaţii la testele de memorie la care au fost supuse în cadrul cercetării, scrie medicalnewsdaily.com.

Statisticile arată că aproape 75% din populaţie are probleme de memorie pe măsură ce anii trec. Cauzele acestor pierderi de memorie includ demenţa şi boala Alzheimer.

În cadrul cercetării au fost analizaţi 212 voluntari, femei şi bărbaţi, cu vârste între 45 şi 55 de ani. Acestora li s-au dat câteva teste de memorie standardizate, care să îi ajute pe oamenii de ştiinţă să stabilească funcţia cognitivă a acestora.

Savanţii americani au comparat apoi rezultatele şi au descoperit că femeile sunt mai bune la capitolul memorie, mai ales înainte să intre la menopauză.

Aceste performanţe pot fi puse pe seama nivelului unui hormon numit estradiol, care scade pe parcursul menopauzei. Potrivit unor cercetări anterioare, cu cât femeile intră mai târziu la menopauză, cu atât prezintă un risc mai scăzut de afecţiuni neurodegenerative.

Concluzia oamenilor de ştiinţă: capacitatea femeilor de a ţine minte diverse lucruri este mai mare decât a bărbaţilor, cel puţin până la instalarea menopauzei, iar acest aspect este influenţat de nivelurile hormonale.

„Deşi sunt necesare studii suplimentare pentru a ajunge la o mai bună înţelegere a fenomenului de pierdere a memoriei, sunt încrezător că aceste mici rezultate ar putea contribui pe viitor la întocmirea unei noi abordări terapeutice”, a declarat profesorul JoAnn Pinkerton, director executiv la North American Menopause Society şi ginecolog la Universitatea Virginia din Charlottesville.

În sfârşit, am descoperit explicaţia din spatele celebrei liste de cumpărături fără de care bărbatul nu pleacă de acasă! 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”