Cine sunt cercetătorii care au realizat primul vaccin împotriva noului tip de coronavirus

Un nou vaccin împotriva coronavirusului din China ar putea fi disponibil în câteva săptămâni.
  • Publicat:
Cine sunt cercetătorii care au realizat primul vaccin împotriva noului tip de coronavirus

Au trecut doar 47 de zile de la descoperirea noului coronavirus numit COVID-19, iar numărul deceselor a ajuns la 2.251 la acest moment, din aproape 77.000 de persoane infectate.

În Uniunea Europeană, Italia este ţara cea mai afectată de acest nou coronavirus – au fost înregistrate 55 de cazuri de infecţie şi două persoane au murit. Cele mai afectate regiuni sunt Lombardia şi Vento, oraşe situate în zona de nord a ţării. 


În Italia trăiesc peste 1,15 milioane de români, aşa că autorităţile din România se aşteaptă ca în perioada următoare să apară cazuri de infecţie cu COVID-19 şi la noi în ţară.

În prezent există doi români depistaţi pozitiv cu noul coronavirus, aceştia fiind în carantină într-un spital din Japonia, starea de sănătate a acestora fiind bună, anunţă MAE într-un comunicat de presă.

În contextul extinderii foarte rapide a infecţiei cu COVID-19, cercetătorii lucrează neîncetat la un vaccin care să lupte cu acest coronavirus care a pus lumea pe jar.

Recent, savanţii australieni de la Universitatea Queensland au dat publicităţii un comunicat prin care afirmă că au pus la punct, după trei săptămâni de efort intens, un vaccin care ar putea preveni infecţia cu noul coronavirus, dar subliniază că mai sunt necesare teste de siguranţă pentru a se asigura că beneficiile acestuia sunt mai mari decât potenţialele reacţii adverse.

„Acest vaccin trebuie testat în continuare pentru a ne asigura că are efectul dorit asupra sistemului imun”, a afirmat profesorul Peter Hoj în comunicatul de presă remis mass-media.

„Am folosit tehnologii moleculare similare pentru a produce vaccinuri împotriva Ebola, coronavirusului MERS şi virusului NIPAH. Următorul pas va consta în testarea vaccinului pe animale de laborator.

Dacă se confirmă eficienţa vaccinului şi nu sunt probleme în ceea ce priveşte reacţiile adverse, sperăm ca în câteva săptămâni să putem începe testarea pe subiecţi umani şi, dacă totul este în regulă şi obţinem toate aprobările necesare, să începem să producem vaccinuri în masă pentru populaţie”, a adăugat dr. Keith Chappel.

Sursa: news.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”