Cât de des ar trebui femeile să facă o mamografie?

Cercetătorii cred că mii de vieţi ar putea fi salvate dacă mamografiile s-ar efectua în fiecare an, de la vârsta de 40 până la 84 de ani.
  • Publicat:
Cât de des ar trebui femeile să facă o mamografie?

Cercetătorii cred că mii de vieţi ar putea fi salvate dacă mamografiile s-ar efectua în fiecare an, de la vârsta de 40 până la 84 de ani.

“Screeningul anual, începând cu vârsta de 40 de ani, este cea mai bună strategie pentru a preveni o moarte datorată cancerului de sân „, a declarat autorul studiului, R. Edward Hendrick, profesor de radiologie la Universitatea din Colorado.

În Statele Unite peste 40.600 de femei vor muri din cauza cancerului de sân numai în acest an, potrivit Societăţii Americane pentru Cancer. Hendrick şi colegii săi au folosit modelarea computerizată pentru a evalua cele trei recomandări majore privind mamografia: screeningul anual, de la 40 la 84 de ani, cel de la 45 la 54 de ani, apoi în fiecare an de la 55 la 79.
“Ştim că mamografia salvează vieţi. Rămâne însă un mister cât de multe decese din cauza cancerului de sân sunt evitate prin mamografie şi un tratament corespunzător’’ , a spus Hendrick.

Cercetătorii au estimat câte vieţi ar fi salvate dacă fiecare femeie născută în 1960 ar urma una dintre cele trei recomandări în fiecare an.
Decesele cauzate de cancerul de sân ar scădea în medie cu 40%, potrivit specialiştilor. Prin comparaţie, mortalitatea s-ar micşora cu 31%, până la vârsta de 79 de ani, şi cu 23% la mamografia de la un an la altul.
Numărul de vieţi salvate ar fi de aproximativ 29.400, cu screeningul anual de la 40 la 84 de ani, şi aproximativ 22.800, respectiv 17.200, pentru celelalte două recomandări.

În prezent, doar jumătate dintre femeile de peste 40 de ani fac o mamografie cel puţin o dată la doi ani, chiar dacă una din opt poate dezvolta un cancer la sân. “Un risc ar fi ca o femeie, care nu are cancer la sân, să fie determinată să facă o biopsie. Alte riscuri includ o mamografie care ratează cancerul sau un caz de cancer de sân cauzat de radiaţiile mamografiilor, dar acestea sunt rare’’, a spus Hendrick. „Dacă o femeie doreşte să prevină o moarte prematură, ea ar trebui să înceapă screeningul la vârsta de 40 de ani”, a adăugat el.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Simona TUDORACHE
Simona Tudorache este jurnalist şi redactor al site-ului "Ce se întâmplă, doctore?", având în portofoliu articole şi interviuri cu medici, nutriţionişti şi specialişti în activitate fizică. De asemenea, Simona Tudorache este preocupată şi de zona de lifestyle sănătos, intervievând vedete ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”