Bogdan Stanoevici, în stare gravă din cauza COVID-19. Intervenția riscantă la care au apelat medicii

  • Publicat:
Bogdan Stanoevici, în stare gravă din cauza COVID-19. Intervenția riscantă la care au apelat medicii

Actorul Bogdan Stanoevici este în stare gravă, după ce s-a infectat cu coronavirus. Plămânii i-au fost afectat aproape integral, motiv pentru care a trecut printr-o intervenție de ultimă oră, menită să-l salveze. Chiar și în aceste condiții, starea lui este gravă.

Bogdan Stanoevici, fost ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni și candidat la Președinția României luptă pentru propria viață, după ce s-a infectat cu coronavirus, potrivit Gândul.ro.

Pe 24 decembrie, a fost preluat de la Spitalul ”Sf. Pantelimon” din Capitală, iar în prezent se află internat la Institutul Inimii, unde echipa coordonată de prof. dr. Șerban Bubenek depune toate eforturile pentru salvarea vieții fostului ministru al Culturii.

“Aceste două săptămâni sunt critice!”

Conform surselor Gândul.ro, Bogdan Stanoevici a fost trecut pe oxigenare extracorporală, o intervenție delicată, realizată prin procedura ECMO, în scopul de a-i pune plămânii în repaos total pentru o perioadă de 7-15 zile.

“Aceste două săptămâni sunt critice, însă medicii speră ca plămânii afectați aproape integral să redevină funcționali. În continuare, este în stare gravă”, au dezvăluit, pentru Gândul.ro, surse medicale.

Bogdan Stanoevici, intubat și mutat pe secția ATI, după ce s-a infectat cu COVID-19

Aflat la Spitalul ”Sf. Pantelimon” din Capitală, Bogdan Stanoevici a fost intubat pe 16 decembrie, în stare gravă, iar două zile mai târziu a fost mutat pe secția ATI, unde s-a ales și cu o infecție nosocomială.

La începutul lunii noiembrie, Bogdan Stanoevici declara că nu poartă mască de protecție împotriva infecției cu coronavirus pentru că este ”sănătos”. A mai menționat, în același timp, că și-a făcut lunar testul anti-COVID, iar toate au ieșit negative. Fostul candidat la Președinția României a mai precizat, însă, că atunci când, în anumite situații, a fost nevoit să poarte masca, s-a conformat imediat.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cristina Tudor - Redactor
Și-a început activitatea în jurnalismul online în redacția Digi24, în 2014, unde a petrecut câțiva ani buni. Acolo a redactat articole în toate domeniile, însă cu timpul a început să se contureze o predilecție către subiectele legate de sănătate, realizând inclusiv o campanie ce ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”