Bărbatul desemnat „cel mai gras om din lume”, în 2017, a învins acum COVID-19

24.09.2020 | Autor: Cristina Tudor

Un bărbat care a fost desemnat cel mai gras om din lume de Guiness Book, în 2017, a reușit să se vindece de COVID-19, după ce a contractat virusul în urmă cu o lună.

Juan Pedro Franco cântărea 595 de kilograme – mai mult decât greutatea medie a unui urs polar – în 2017, suficient de mult încât să fie certificat de Guiness World Records. Mexicanul a reușit însă să slăbească sute de kilograme cu ajutorul dietelor, exercițiilor și operației de reducere a stomacului, potrivit Inquirer.net.

Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, cântărește acum 208 kilograme, însă istoricul lui medical, ce include diabet, hipertensiune arterială și boală pulmonară obstructivă cronică l-a inclus în categoria de risc în cazul celor bolnavi de COVID-19.

„Este o boală foarte agresivă. Am avut dureri de cap, în tot corpul, dificultăți de respirație, febră. Eram în categoria celor cu risc crescut”, a spus Franco pentru AFP.

Pacienții cu obezitate ce suferă de COVID-19 sunt predispuși la complicații

Mexicul, care este a patra țară ca număr de morți din cauza coronavirusului, are cea mai mare rată de obezitate infantilă de pe planetă și a doua cea mai mare în ceea ce privește adulții.

„Pacienții care au diabet, au hipertensiune și boli la inimă sunt mai predispuși complicațiilor serioase” după infectarea cu coronavirus, a spus Jose Antonio Castaneda, medicul care a condus echipa ce l-a tratat pe Franco.

„Șansele acestora de a rezista sunt foarte mici”, a adăugat doctorul.

Franco, care și-a pierdut mama, în vârstă de 66 de ani din cauza coronavirusului, crede că faptul că a slăbit l-a ajutat să supraviețuiască virusului ucigaș.

Cel mai nou articol Video: