Anne Hathaway a văzut moartea cu ochii

Actriţa Anne Hathaway s-a aflat la un pas de a se îneca în timpul unei vacanţe pe care vedeta americană a petrecut-o în Hawaii. Din fericire, actriţa în vârstă de 31 de ani a fost salvată de un surfer local.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Anne Hathaway a văzut moartea cu ochii

Actriţa Anne Hathaway s-a aflat la un pas de a se îneca în timpul unei vacanţe pe care vedeta americană a petrecut-o în Hawaii, informează hollywoodreporter.com, citat de Mediafax.

Vedeta, aflată în vacanţă cu soţul ei pe insula Oahu din Hawaii, a decis să facă o baie în ocean, dar a fost prinsă de curenţii puternici din acea zonă.

În acel moment soţul ei se bronza pe plajă, iar Anne Hathaway a început să facă semne disperate spre ţărm, agitându-şi mâinile şi strigând. Din fericire, actriţa în vârstă de 31 de ani a fost salvată de un surfer local.

Odată ajunsă la ţărm, Anne a primit imediat ajutorul soţului ei, Adam Shulman, în vârstă de 32 de ani, care i-a aplicat un bandaj pe glezna stângă, întrucât actriţa s-a tăiat într-o formaţiune de corali foarte ascuţită în timp ce se apropia de ţărm.

Vedeta hollywoodiană şi-a revenit însă foarte repede după acest incident neplăcut şi a putut fi văzută în aceeaşi zi în timp ce se fotografia pe plajă alături de admiratorii ei.
Identitatea surferului care a salvat-o din valuri nu a fost dezvăluită.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: