47% dintre bebeluşi suferă de sindromul capului plat

Potrivit unui studiu al specialiştilor americani, aproape jumătate dintre cei 440 de bebeluşi incluşi în cercetare suferă de plagiocefalie poziţională (cap turtit).
  • Publicat:

Este foarte posibil ca această creştere a numărului de cazuri de cap plat la bebeluşi să fi survenit în urma recomandărilor făcute în urmă cu mai bine de 20 de ani de către autorităţile în domeniu de a culca copilul pe spate, pentru a reduce riscul de sindrom de moarte subită (SMS).

Cu toate că incidenţa SMS a scăzut cu aproape 50%, se pare că numărul copiilor care prezintă sindromul de cap plat este din ce în ce mai mare, iar acest lucru nu ridică probleme doar de ordin estetic, ci şi din punct de vedere al dezvoltării cerebrale a micuţului. Potrivit medicilor, copiii cu plagiocefalie poziţională sunt mai predispuşi la întârzieri mintale şi anomalii cerebrale, care pot lăsa sechele permanente.

Experţii recomandă schimbarea frecventă a poziţiei de dormit a bebeluşilor şi evitarea ţinerii pe o perioadă lungă de timp a acestora în scaune auto sau cărucioare care împiedică mobilitatea de la brâu în sus.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări:
Substanţele care pot creşte cu 80% riscul de avort
Substanţele care pot creşte cu 80% riscul de avort
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar ar putea fi gata până în anul 2030
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar ar putea fi gata până în anul 2030