Oculotect Fluid, 50 mg/ml, picături oftalmice soluţie

Substanță activa
Povidonă K 25
Clasa ATC
S01XA
Format
picături oftalmice soluţie
Afecțiuni
ochi uscati
Producător
NOVARTIS PHARMA GmbH, LABORATOIRES ALCON
Acțiune terapeutică
umectează şi lubrifiază ochiul

Ce este Oculotect Fluid şi pentru ce se utilizează

Acest medicament conţine povidonă K 25 50 mg/ml, clorură de benzalconiu, acid boric, clorură de sodiu, lactat de sodiu soluţie 50%, clorură de potasiu, clorură de calciu, clorură de magneziu, hidroxid de sodiu 5 M, apă purificată pentru preparate injectabile.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

S.A. ALCON-COUVREUR N.V. Rijksweg 14, B-2870 Puurs, Belgia

Producători

NOVARTIS PHARMA GmbH Roonstrasse 25

D-90429 Nürnberg, Germania

LABORATOIRES ALCON 21-23 avenue Georges Ferrenbach 68240 Kaysersberg, Franţa

Oculotect Fluid este o soluţie oftalmică apoasă, limpede, incoloră până la slab gălbuie.. Oculotect Fluid este utilizat pentru a atenua neplăcerile cauzate de ochii uscaţi. Picăturile oftalmice umectează şi lubrifiază ochiul.

Înainte să luaţi Oculotect Fluid

Nu utilizaţi Oculotect Fluid dacă sunteţi hipersensibil la povidonă K 25 sau la oricare alt excipient al medicamentului.

Sarcina

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Nu există experienţă în ceea ce priveşte utilizarea medicamentului în timpul sarcinii. Astfel, informaţi-l întotdeauna pe medicul dumneavoastră înainte de utilizarea Oculotect Fluid dacă sunteţi însărcinată.

Alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Nu există experienţă în ceea ce priveşte utilizarea medicamentului în timpul alăptării. Astfel, informaţi-l întotdeauna pe medicul dumneavoastră înainte de utilizarea Oculotect Fluid dacă alăptaţi.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Dacă aveţi vedere înceţoşată după ce aţi utilizat Oculotect Fluid picături oftalmice, nu trebuie să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje imediat după utilizarea acestora.

Informaţii importante despre excipienţii Oculotect Fluid

Acest medicament conţine clorură de benzalconiu care poate produce o iritaţie a ochilor. Clorura de benzalconiu poate colora lentilele de contact moi, de aceea, acestea trebuie îndepărtate înainte de administrarea Oculotect Fluid. Trebuie să aşteptaţi 30 minute după administrarea acestui medicament înainte de a reaplica lentilele de contact.

Folosirea altor medicamente:

Dacă utilizaţi alte medicamente oftalmice, trebuie să aşteptaţi 5 minute între administrările oricărui medicament iar Oculotect Fluid trebuie utilizat ultimul.

Cum să luaţi Oculotect Fluid

Doza recomandată este de 1 picătură în fiecare ochi de 4 ori pe zi sau de câte ori este necesar.

Instrucţiuni privind utilizarea

Spălaţi-vă pe mâini. Daţi capul pe spate. Trageţi în jos cu un deget pleoapa inferioară şi ţineţi flaconul deasupra ochiului în cealaltă mână, cu picurătorul în jos. Apăsaţi partea inferioară a flaconului cu indexul astfel încât să cadă o picătura în ochi. Întotdeauna evitaţi să atingeţi vârful picurătorului. Apoi apăsaţi cu un deget colţul interior al ochiului timp de 1-2 minute. Acest lucru împiedică ca picătura să ajungă în gât prin canalul lacrimar. Astfel, o mare cantitate din picătură rămâne în ochi şi poate atenua neplăcerea.

Reacţii adverse posibile

In timpul utilizării acestor picături oftalmice, ocazional, puteţi observa o uşoară şi temporară usturime sau aderenţă. S-au observat cazuri ocazionale de iritare sau reacţii de hipersensibilitate.

Dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-l informaţi pe medicul dumneavoastră sau pe farmacist.

Păstrarea Oculotect Fluid

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj (dupa EXP.). Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A se păstra în cutia de carton. Sensibil la lumină. A se utiliza în primele 4 săptămâni de la prima deschidere a flaconului. A se închide flaconul imediat după utilizare.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere.

Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Acest prospect a fost aprobat în Martie, 2012

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being