Broncho-Vaxom Adulţi, 7 mg, 3,5 mg, capsule

Producător: OM PHARMA
Substanță activa
diverse
Clasa ATC
J07XN
Format
capsule
Afecțiuni
bronşită cronică
Producător
OM PHARMA
Acțiune terapeutică
imunostimulator

Ce este Broncho-Vaxom Adulţi şi pentru ce se utilizează

Compoziţie

Ce conţine Broncho-Vaxom?

1 capsulă Broncho-Vaxom Adulţi conţine liofilizat de lizate bacteriene de Haemophilus influenzae, Diplococcus pneumoniae, Klebsiella pneumoniae şi ozenae, Staphilococcus aureus, Streptococcus pyogenes şi viridans, Neisseria catarrhalis 7 mg şi excipienţi – amidon pregelatinizat, stearat de magneziu, galat de propil anhidru, glutamat de sodiu, manitol, gelatină, indigotină (E 132), dioxid de titan (E 171) – pentru o capsulă.

1 capsulă Broncho-Vaxom Copii conţine liofilizat de lizate bacteriene de Haemophilus influenzae, Diplococcus pneumoniae, Klebsiella pneumoniae şi ozenae, Staphilococcus aureus, Streptococcus pyogenes şi viridans, Neisseria catarrhalis 3,5 mg şi excipienţi – amidon pregelatinizat, stearat de magneziu, galat de propil anhidru, glutamat de sodiu, manitol, gelatină, indigotină (E 132), dioxid de titan (E 171) – pentru o capsulă.

1 plic (240 mg pulbere pentru suspensie orală) Broncho-Vaxom Copii conţine liofilizat de lizate bacteriene de Haemophilus influenzae, Diplococcus pneumoniae, Klebsiella pneumoniae şi ozenae, Staphilococcus aureus, Streptococcus pyogenes şi viridans, Neisseria catarrhalis 3,5 mg şi excipienţi – amidon pregelatinizat, silicat de magneziu, stearat de magneziu, galat de propil anhidru, glutamat de sodiu, manitol – pentru 240 mg pulbere pentru suspensie orală.

Grupa farmacoterapeutică: alte vaccinuri bacteriene

Indicaţii terapeutice

Ce este Broncho-Vaxom şi când se utilizează?

Broncho-Vaxom este utilizat ca imunostimulator, pentru a creşte capacitatea naturală de apărare a organismului dumneavoastră.

Broncho-Vaxom poate preveni sau atenua acutizările bronşitei cronice, precum şi infecţiile recurente ale căilor respiratorii – în special sinuzite, rinofaringite, otite – la adult şi copil.

De asemenea, poate fi utilizat, în asociere cu alte tratamente prescrise, în fazele acute ale infecţiilor respiratorii.

Înainte să luaţi Broncho-Vaxom Adulţi

Contraindicaţii

Când nu trebuie utilizat Broncho-Vaxom?

Hipersensibilitate cunoscută la oricare dintre componentele Broncho-Vaxom.

Precauţii

Ce trebuie să aveţi în vedere în timpul tratamentului?

Dacă medicul dumneavoastră v-a prescris în acelaşi timp şi alte medicamente, mai ales antibiotice, nu trebuie să uitaţi să le luaţi.

Care sunt precauţiile ce trebuie luate la utilizarea Broncho-Vaxom?

Dacă simptomele persistă, vă rugăm să informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul care vă vor sfătui ce să faceţi.

Administrarea Broncho-Vaxom la copiii sub 6 luni nu este recomandată, deoarece sistemul lor imun nu este pe deplin dezvoltat.

Vă rugăm să informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă:

  • suferiţi de o altă boală,
  • sunteţi alergic,
  • utilizaţi deja alte medicamente, chiar dacă nu v-au fost prescrise. Interacţiuni

Nu sunt cunoscute până în prezent interacţiuni medicamentoase.

Atenţionări speciale

Sarcina şi alăptarea

Poate fi utilizat Broncho-Vaxom în perioada de sarcină sau de alăptare?

Pe baza experienţei acumulate până în prezent, nu se cunoaşte nici un risc la copil dacă medicamentul este utilizat doar în situaţiile în care este indicat. Totuşi, până în prezent, nu a fost efectuat nici un studiu riguros. Ca o măsură de precauţie, ar trebui să renunţaţi pe cât posibil să utilizaţi medicamente în perioada de sarcină şi alăptare, sau să solicitaţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Broncho-Vaxom nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Cum să luaţi Broncho-Vaxom Adulţi

Doze şi mod de administrare

Cum se utilizează Broncho-Vaxom?

Vă rugăm să respectaţi instrucţiunile de dozare indicate în prospect sau prescrise de către medicul dumneavoastră. Dacă vi se pare că eficacitatea medicamentului este prea scăzută sau, din contră, prea crescută, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Adulţi

Tratamentul preventiv şi/sau de consolidare

Doza recomandată este de 1 capsulă Broncho-Vaxom Adulţi zilnic timp de 10 zile consecutive, timp de 3 luni.

Tratamentul episoadelor acute

Doza recomandată 1 capsulă Broncho-Vaxom Adulţi zilnic, pe stomacul gol, până la dispariţia simptomelor (dar cel puţin 10 zile). Dacă este prescris şi un antibiotic, Broncho-Vaxom poate fi asociat de la începutul tratamentului.

Copii între 6 luni-12 ani

Se recomandă aceeaşi schemă de tratament ca la adulţi, utilizând 1 capsulă Broncho- Vaxom Copii sau 1 plic Broncho-Vaxom Copii, ce conţin jumătate din doza recomandată la adulţi.

Notă:

În cazul în care copilul nu poate înghiţi capsula, aceasta poate fi desfăcută şi conţinutul poate fi vărsat într-o linguriţă cu lichid (apă, suc de fructe, lapte, ceai). În această situaţie, este mai convenabil să se utilizeze forma farmaceutică ambalată în plic, mai bine adaptată acestei utilizări.

Conţinutul plicului trebuie vărsat într-o linguriţă cu lichid (apă, suc de fructe, lapte, ceai). Reacţii

Reacţii adverse posibile

Reacţii adverse

Ce reacţii adverse poate provoca Broncho-Vaxom?

Administrarea Broncho-Vaxom poate provoca următoarele reacţii adverse: tulburări gastro­intestinale (disconfort gastric, greaţă, vărsături), reacţii cutanate (erupţii cutanate, prurit), tulburări respiratorii (agravarea tusei, respiraţie dificilă, astm bronşic), manifestări generale (febră, fatigabilitate, reacţii alergice).

Marea majoritate a acestor reacţii adverse sunt trecătoare.

În cazul tulburărilor gastro-intestinale persistente, tratamentul trebuie întrerupt. În cazul reacţiilor cutanate şi tulburărilor respiratorii persistente, trebuie să întrerupeţi tratamentul şi să vă adresaţi medicului dumneavoastră, deoarece aceste manifestări pot fi reacţii alergice.

Dacă observaţi şi alte reacţii adverse, care nu au fost menţionate în acest prospect, vă rugăm să informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul.

Supradozaj

Până în prezent nu se cunoaşte nici un caz de supradozaj. Datorită caracteristicilor Broncho-Vaxom şi a rezultatelor testelor de toxicitate efectuate la animale, supradozajul pare a nu avea efecte.

Păstrare

Cum se păstrează Broncho-Vaxom?

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Broncho-Vaxon Adulţi – capsule

Cutie cu 1 blister din aluminiu/PVDC-PVC/PVDC a câte 10 capsule. Cutie cu 3 blistere din aluminiu/PVDC-PVC/PVDC a câte 10 capsule.

Broncho-Vaxon Copii – capsule

Cutie cu 1 blister din aluminiu/PVDC-PVC/PVDC a câte 10 capsule. Cutie cu 3 blistere din aluminiu/PVDC-PVC/PVDC a câte 10 capsule.

Broncho-Vaxon Copii – pulbere pentru suspensie orală

Cutie cu 10 plicuri din hârtie-aluminiu-polietilenă a 240 mg pulbere pentru suspensie orală. Cutie cu 30 plicuri din hârtie-aluminiu-polietilenă a 240 mg pulbere pentru suspensie orală.

Producător

OM PHARMA, Elveţia

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă

OM PHARMA ‘

22, rue du Bois-du-Lan, 1217 Meyrin, Geneva, Elveţia

 

Data ultimei verificări a prospectului Septembrie 2004

 

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. SC TITLURI QUALITY S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.