Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Caută în:

ANTIFLEBITIC MK, cremă

Companie: S.C. Mark Pharmaceutics S.R.L. România
Cuprins
Ce este Antiflebitic MK şi pentru ce este utilizat?
Ce trebuie să ştiţi înainte de a începe să utilizaţi Antiflebitic MK?
Cum trebuie utilizat Antiflebitic MK?
Ce reacţii adverse sunt posibile dacă utilizaţi Antiflebitic MK?
Cum trebuie păstrat Antiflebitic MK?
Informatii suplimentare
sus

Ce este Antiflebitic MK şi pentru ce este utilizat?

  • 100 g cremă conţin heparină sodică 25000 UI şi diclofenac sodic 1g.
  • Excipienţii sunt: mentol, alcool cetostearilic tip A, parafină lichidă, glicerol, octildodecanol, p-hidroxibenzoat de metil, p-hidroxibenzoat de n-propil, apă purificată.

Antiflebitic MK este un medicament ce face parte din grupa farmacoterapeutică: medicaţie antivaricoasă, topice cu heparină sau heparinoizi, combinaţii.

Antiflebitic MK este indicat în:

  • tratamentul bolilor venoase cronice (tromboflebite, tromboze superficiale) şi a complicaţiilor inflamatorii ale acestora precum şi ale bolilor inflamatorii acute venoase (flebite superficiale);
  • profilaxia flebitelor;
  • tratamentul leziunilor post-traumatice ale articulaţiilor şi ţesuturilor moi însoţite de revărsat sanguin şi edem local (luxaţii, entorse, contuzii, întinderi musculare, afecţiuni meniscale, tenosinovite, contracturi, hematoame).
sus

Ce trebuie să ştiţi înainte de a începe să utilizaţi Antiflebitic MK?

Nu utilizaţi Antiflebitc MK în următoarele situaţii:

  • hipersensibilitate la heparină, la diclofenac, la alte antiinflamatoare nesteroidiene, la acidul acetilsalicilic sau la oricare dintre excipienţii medicamentului.
  • leziuni cutanate, indiferent de etiologia acestora: dermatite supurative, eczeme, plăgi, hemoragii, infecţii cutanate, arsuri.
  • trimestrul al III-lea de sarcină.

Aveţi grijă când utilizaţi Antiflebitc MK

Crema trebuie aplicată pe suprafeţe de piele intactă. Trebuie evitat contactul cremei cu ochii sau mucoasele. În cazul apariţiei unei erupţii cutanate, administrarea trebuie întreruptă imediat. După fiecare aplicare, mâinile trebuie spălate. În cazul în care crema este aplicată în mod repetat de către o altă persoană, aceasta trebuie să poarte mănuşi de protecţie.

Crema conţine alcool cetostearilic tip A ce poate determina reacţii cutanate locale (de exemplu dermatită de contact), p-hidroxibenzoat de metil şi p-hidroxibenzoat de propil ce pot determina reacţii alergice (posibil de tip întârziat).

Trebuie să utilizaţi cu prudenţă Antiflebitc MK în următoarele situaţii:

  • afecţiuni gastro-intestinale (de exemplu ulceraţii şi sângerări)
  • afecţiuni cardiace (hipotensiune arterială, cardiopatie ischemică)
  • insuficienţă renală sau hepatică
  • hipovolemie
  • hipoalbuminemie severă
  • tulburări ale coagulării
  • diabet zaharat
  • epilepsie
  • sindroame parkinsoniene
  • afecţiuni psihiatrice
  • infecţii acute sau subacute
  • persoane care conduc vehicule sau folosesc utilaje.

Sarcină

Utilizarea medicamentului poate fi făcută cu precauţie în primele 2 trimestre de sarcină, doar dacă este neapărat necesar şi doar dacă beneficiul terapeutic matern depăşeşte riscul potenţial fetal, şi este contraindicată în al III-lea trimestru de sarcină.

Alăptare

Deoarece antiinflamatoarele nesteroidiene sunt excretate în laptele matern, se recomandă evitarea administrării acestui medicament în perioada de alăptare.

Interacţiuni cu alte produse medicamentoase

În cazul utilizării medicamentului în dozele recomandate şi datorită absorbţiei sistemice scăzute a substanţelor active este puţin probabil să se producă interacţiuni medicamentoase semnificative clinic.

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi sau aţi utilizat recent orice alt medicament chiar dintre cele ce pot fi obţinute fără prescripţie medicală.

Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Administrat în dozele recomandate, acest medicament nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Totuşi, pacienţii trebuie avertizaţi că în cazul în care există condiţii ce cresc absorbţia sistemică pot să apară reacţii adverse ce pot afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

sus

Cum trebuie utilizat Antiflebitic MK?

Pe pielea zonei dureroase (pe o lungime de aproximativ 5 cm, la nivelul zonei lezate) se aplică 2-3 g cremă de 1-3 ori pe zi, după care se masează uşor.

În cazul tratamentului afecţiunilor venoase, nu este recomandată masarea zonei ci aplicarea unui pansament oclusiv peste zona pe care a fost aplicată crema.

Durata tratamentului depinde de recomandările medicului şi de efectul terapeutic obţinut. Se recomandă reevaluarea clinică a pacientului după 2 săptămâni după începerea tratamentului.

Ce trebuie făcut dacă aţi omis o aplicare a Antiflebitic MK?

Dacă aţi omis o aplicare a AntiflebiticMK continuaţi tratamentul aşa cum v-a recomandat medicul dumneavoastră.

Ce trebuie făcut dacă aţi aplicat prea mult Antiflebitic MK?

Dacă aţi aplicat prea mult Antiflebitic MK, zona pe care a fost aplicat trebuie spălată cu săpun şi apă caldă din abundenţă.

sus

Ce reacţii adverse sunt posibile dacă utilizaţi Antiflebitic MK?

Antiflebitic MK poate determina reacţii adverse tipice antiinflamatoarelor nesteroidiene, heparinei şi mentolului. Reacţiile adverse pot fi locale, precum eritem sau iritaţie cutanată dar şi sistemice, în cazul în care există condiţii ce cresc absorbţia sistemică, precum cefalee, ameţeli, tinitus, vertij, tulburări gastro-intestinale (greaţă, vărsături, durere epigastrică, diaree), hemoragii şi ulceraţii gastrice, reacţii de hipersensibilitate cu manifestări cutanate, respiratorii (astm bronşic), sau generalizate (reacţii anafilactice), somnolenţă, confuzie mentală, depresie, halucinaţii, exacerbarea manifestărilor epileptice sau parkinsoniene, convulsii, rareori leucopenie, trombocitopenie, anemie, hematurie, hipertensiune arterială şi hiperglicemie şi foarte rar, hepatită gravă însoţită de icter, neuropatie periferică şi tulburări vizuale şi auditive.

Dacă observaţi apariţia oricărei reacţii adverse, chiar dacă nu a fost menţionată în acest prospect, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

sus

Cum trebuie păstrat Antiflebitic MK?

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

sus

Informatii suplimentare

Ambalaj

Cutie cu un tub din aluminiu a 35 g cremă.

Producătorul şi deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă este:

S.C. Mark Pharmaceutics S.R.L. Str. Moara de Foc nr. 35, Iaşi, România

Data ultimei verificări a prospectului August 2005

CSID.ro nu recomanda administrarea de medicamente fara un consult medical si prescriptia medicului. Este foarte periculos sa luati medicamente fara recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informatie orientativa, sunt medicamente care pot fi nocive doar in anumite conditii, ce nu sunt mentionate pe prospect. SC TITLURI QUALITY S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.



Rac Rac 22 iunie - 22 iulie

Sunteţi implicat trup şi suflet în problemele cu care vă confruntaţi la serviciu, dar eficienţa dumneavoastră în chestiunile practice este uşor diminuată. Luna iulie anunţă unele dispute în...citește mai departe

×

Gandul.ro
Încă o epidemie?! CHINA, lovită acum de ciuma bubonică! Încă o epidemie?! CHINA, lovită acum...
ULTIMA ORĂ! Declarație pe propria răspundere,...
Noile măsuri anunțate de Raed Arafat!...
Go4it.ro
A lipsit de acasă 3 luni. Când s-a întors la apartament, tânăra din imagine a încremenit A lipsit de acasă 3 luni. Când s-a întors...
Credea că poliţista l-a oprit pentru viteză,...
Bill Gates este călător în timp? Iată...
ProMotor.ro
Șoferul a rămas FĂRĂ CUVINTE când a văzut ce transporta mașina din fața lui. A scos telefonul și a imortalizat momentul Șoferul a rămas FĂRĂ CUVINTE când a...
Un indicator rutier MISTERIOS, necunoscut...
Nici nu au curajul să se apropie de mașină!...
Descopera.ro
Gaura Neagră care a ȘOCAT cercetătorii! Ar putea înghiți SOARELE nostru. Cât de APROAPE a ajuns Gaura Neagră care a ȘOCAT cercetătorii!...
BESTIA din Siberia sau VÂRCOLACUL, cel...
Chipul ȘOCANT al unui om din Epoca de Piatră!...
ULTIMA ORĂ
A lipsit de acasă 3 luni. Când s-a întors la apartament, tânăra din imagine a încremenit

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .