Amiodaronă LPH, comprimate, 200 mg

Substanță activa
Clorhidrat de amiodaronă
Clasa ATC
C01BD
Format
comprimate
Afecțiuni
tulburări de ritm cardiac
Producător
LABORMED PHARMA SA. România
Acțiune terapeutică
antiaritmic

Ce este Amiodarona LPH 200 mg şi pentru ce se utilizează

Medicamentul Amiodaronă LPH 200 mg conţine clorhidrat de amiodaronă, o substanţă activă cu proprietăţi antiaritmice.

Este recomandat pentru prevenirea şi tratamentul anumitor tulburări de ritm cardiac.

Înainte să utilizaţi Amiodarona LPH 200 mg

Nu utilizaţi Amiodaronă LPH 200 mg dacă:

  • sunteţi alergic (hipersensibil) la amiodaronă, sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului;
  • sunteţi alergic (hipersensibil) la iod;
  • suferiţi de anumite tulburări de ritm şi/sau de conducere cardiacă (boala nodului sinusal cu bradicardie sinusală marcată şi bloc sinoatrial fără pacemaker (stimulator cardiac), bloc atrioventricular de grad mare fără pacemaker, bloc bifascicular sau trifascicular, episoade de bradicardie care provoacă sincopă);
  • suferiţi de hipertiroidie;
  • aveţi tensiunea arterială foarte mică;
  • sunteţi gravidă în trimestrul II sau III;
  • alăptaţi;
  • sunteţi în tratament cu alte medicamente, care pot determina torsada vârfurilor (tulburare gravă de ritm cardiac), de exemplu bepridil, difemanil, cisapridă, disopiramidă, hidrochinidină, chinidinice, forme i.v. de eritromicină, mizolastină, sultopridă, vincamină administrată intravenos, sotalol, dofetilidă, ibutilidă, bretilium, sparfloxacină.

Dacă nu ştiţi sigur dacă aţi suferit sau suferiţi de oricare dintre afecţiunile menţionate mai sus, trebuie să-l întrebaţi pe medicul dumneavoastră.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Amiodaronă LPH 200 mg dacă:

  • suferiţi de afecţiuni ale ficatului (medicul vă poate recomanda doze mai mici);
  • sunteţi vârstnic (puteţi fi mai sensibil la efectele amiodaronei asupra funcţiilor tiroidei, iar anumite reacţii adverse pot apărea mai frecvent);
  • suferiţi o intervenţie chirurgicală;

In timpul tratamentului cu Amiodaronă LPH 200 mg trebuie să evitaţi expunerea la razele solare. Trebuie să vă protejaţi prin purtarea de îmbrăcăminte adecvată şi prin aplicarea produselor cosmetice cu factor de protecţie solară mare pe suprafeţele de piele expuse.

Trebuie să semnalaţi medicului dumneavoastră apariţia unei senzaţii neobişnuite de sufocare, a unei dificultăţi în respiraţie sau a tusei uscate izolată sau asociată cu alterarea stării generale, apariţia unei stări de oboseală sau a febrei inexplicabile sau prelungite, a diareei, pierderii în greutate, a durerilor musculare, a scăderii acuităţii vizuale sau reapariţia ritmului cardiac prea rapid. înaintea şi pe parcursul tratamentului, medicul vă poate solicita efectuarea anumitor analize de sânge, controlul aparatului respirator, radiografii pulmonare, efectuarea electrocardiogramei, şi a unor examene oftalmologice.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Medicul va decide dacă este sigur să utilizaţi Amiodaronă LPH 200 mg cu alte medicamente.

Folosirea Amiodaronă LPH 200 mg cu alimente şi băuturi

Sucul de grapefruit poate creşte concentraţia de amiodaronă în sânge. Trebuie să evitaţi consumul de suc de grapefruit pe durata tratamentului cu Amiodaronă LPH 200 mg.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Se recomandă evitarea utilizării Amiodaronă LPH 200 mg în primul trimestru de sarcină

Este contraindicată administrarea de Amiodaronă LPH 200 mg în trimestrul doi sau trei de sarcină şi în perioada de alăptare.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

în timpul tratamentului cu amiodaronă, pot să apară (mai ales la început), somnolenţă, oboseală, vertij, care pot să afecteze capacitatea de a conduce sau de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Amiodaronă LPH 200 mg

Comprimatele de Amiodaronă LPH 200 mg conţin lactoză. Dacă medicul v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să utilizaţi Amiodarona LPH 200 mg

Utilizaţi întotdeauna Amiodaronă LPH 200 mg exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Adulţi

Doza de atac este de 600 mg (3 comprimate) clorhidrat de amiodaronă pe zi timp de 8-10 zile.

In anumite cazuri şi sub strictă supraveghere (care poate include efectuarea electrocardiogramei), medicul vă poate creşte doza până la 800-1000 mg (4-5 comprimate) clorhidrat de amiodaronă pe zi. Doza de întreţinere este de 1-2 comprimate pe zi, timp de 5 zile pe săptămână (cu 2 zile de pauză, neconsecutiv).

Vârstnici

Medicul poate prescrie doze mai mici pentru tratamentul vârstnicilor. Utilizaţi comprimatele cu un volum suficient de apă. Nu utilizaţi mai multe comprimate decât v-a recomandat medicul.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Amiodaronă LPH 200 mg

Contactaţi imediat medicul sa adresaţi-vă celui mai apropiat spital dacă aţi luat o doză mai mare decât trebuie, chiar dacă vă simţiţi bine.

Dacă uitaţi să utilizaţi Amiodaronă LPH 200 mg

Utilizaţi doza pe care aţi uitat-o imediat ce v-aţi adus aminte. Dacă mai este puţin timp până când trebuie să vă luaţi următoarea doză, nu o mai luaţi pe cea pe care aţi uitat-o, urmându-vă programul obişnuit.

Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Amiodaronă LPH 200 mg

Nu întrerupeţi tratamentul şi nu reduceţi doza fără recomandarea medicului, chiar dacă simţiţi o ameliorare a simptomelor.

Dacă întrerupeţi tratamentul fără recomandarea medicului, afectiunea dumneavoastră se poate agrava. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Amiodaronă LPH 200 mg poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Tulburări oculare: vedere neclară, scăderea acuităţii vizuale, sensibilitate la lumină, ochi uscaţi, percepţie de halou colorat.

Afecţiuni ale pielii: sensibilitate crescută la lumina solară, apariţia unei coloraţii albastre-gri a zonelor de piele expuse (în cazul tratamentului pe termen lung), erupţii pe piele (tranzitorii), căderea părului şi dermatită exfoliativă.

Turburări respiratorii: tuse persistentă, dificultate în respiraţie şi/sau febră (acestea pot fi semne ale apariţiei inflamaţiei sau fibrozei pulmonare).

Tulburări hepatobiliare: afectarea ficatului cu icter (colorarea în galben a pielii şi ochilor), hepatită cronică (în cazul tratamentelor prelungite).

Tulburări ale sistemului nervos: senzaţie de amorţeală, înţepături şi furnicături, durere şi slăbiciune musculară, tremor, tulburări de mers şi mişcare, coşmaruri, tulburări de somn, durere de cap, vertij.

Tulburări ale tiroidei: hipertiroidie cu apariţia unei stări de agitaţie accentuată şi/sau scădere în greutate sau hipotiroidie cu stare de oboseală accentuată, somnolenţă şi/sau creşterea in greutate.

Tulburări cardiace: ritm anormal al bătăilor inimii, insuficienţă cardiacă congestivă, bradicardie (puls scăzut).

Tulburări vasculare: inflamarea vaselor de sânge.

Tulburări gastro-intestinale: greaţă, vărsaturi, alterarea gustului, constipaţie, lipsa poftei de mâncare. Tulburări ale aparatului genital: impotenţă, inflamarea dureroasă a testiculelor. Tulburări ale sângelui: trombocitopenie (cu sângerări frecvente, apariţia de echimoze), anemie aplastică sau hemolitică (cu senzaţie de oboseală, paloare).

Amiodarona LPH 200 mg poate uneori provoca reacţii adverse de care este posibil să nu fiţi conştient, precum modificări ale electrocardiogramei, creşterea valorilor serice ale enzimelor hepatice şi creatininei.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Amiodaronă LPH 200 mg

A nu se lăsa la îndemana şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Amiodaronă LPH 200 mg după data de expirare înscrisă pe ambalaj (după EXP.). Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere.

Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor

ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine AMIODARONĂ LPH 200 mg

Substanţa activă din Amiodaronă LPH 200 mg este clorhidrat de amiodaronă.

Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, amidon de porumb, povidonă K 30, dioxid de siliciu

coloidal anhidru, talc, stearat de magneziu.

Cum arată AMIODARONĂ LPH 200 mg şi conţinutul ambalajului

Comprimate neacoperite biconvexe, de culoare albă, cu diametrul de 9 mm, având gravate pe una din feţe specificaţia A şi 200 separate de o linie mediană.

Ambalaje

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate Cutie cu 100 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

LABORMED PHARMA SA.

Bd. Theodor Pallady nr. 44B, sector 3, Bucureşti, România

Producător

S.C. LaborMed Pharma S.A.

B-dul Theodor Pallady, nr. 44 B, sector 3, Bucureşti, România

Acest prospect a fost aprobat în Iunie, 2010

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Sandwich proteic și chifteluțe vegetale cu piure de cartofi și sos de ceapă