Pot să meargă în orice resort de lux din lume. Şi totuşi există staruri care preferă peisajele sălbatice, deşi cazarea nu poate fi decât la o cabană modestă. Ei îşi doresc vacanţe… extreme.
Kate Moss, o lună în insule virgine
Iubeşte soarele, petrecerile, alcoolul şi în general viaţa citadină. Puţini ştiu însă că fotomodelul se refugiază cel puţin o dată pe an pe plaje virgine, unde se relaxează la soare. Alege insulele virgine din Pacific şi acolo stă într-un „resort” făcut din paie. Are de obicei o băştinaşă care îi găteşte zilnic câte o masă frugală, iar această distracţie poate dura pentru frumoasa britanică chiar o lună. Uneori, îşi aduce şi fiica în aceste excursii, dar de obicei pleacă singură. „Nu mi-am luat niciodată cu mine creme de protecţie solară, costume de baie sau hainele pe care le port în mod normal. Când ajung acolo, îmi cumpăr câteva rochii pe care le poartă băştinaşele. Sunt singurele haine de care am nevoie. Nu am ceas, nu am telefon mobil. Înot când am chef, mănânc când mi se face foame. E o viaţă perfectă!”
Cindy Crawford merge pe măgar în China
Fostul top model iubeşte luxul şi viaţa liniştită de care se bucură în prezent. Însă din când în când, alege escapadele alături de soţ în zonele rurale din China. Preferă drumeţiile lungi şi călăreşte un… măgar obişnuit cu greutăţi mai mari. „Când am ajuns prima oară în această zonă, mi se părea imposibil să rezist mai mult de o zi fără duş. Apoi am cunoscut o mulţime de oameni care vedeau viaţa altfel decât eram eu obişnuită. Am observat viaţa lor simplă, am văzut ce mănâncă şi cum decurge o zi la muncă. M-au convins să mai rămân câteva zile, chiar dacă n-am găsit un duş în satul de munte în care ne aflam. De atunci, mi-am promis să revin cel puţin o dată pe an în aceste zone străvechi”, povesteşte Cindy.
“Asta m-a incantat cel mai mult. Sunt oameni care ma intreaba cu ce ma ocup. Unii n-au vazut un film in viata lor si habar n-am ce as putea sa le spun. Atunci imi dau seama ca meseria mea e total inutila”, crede el. In locul cel mai sudic de pe pe continentul american, Leonardo se duce ca sa se mentina in forma, dar si ca sa mediteze in liniste, in special inaintea unui proiect important din viata lui.
“Uneori, ma mai duceam la vanatoare, dar mi-am dat seama ca nu e indicat sa stric linistea zonei”, spune el. A doua saptamana se intoarce in civilizatie, intr-un orasel prietenos din Alaska, alaturi de sotia lui. “Ne plimbam pana inghetam si vorbim despre ce am vrea sa ni se intample intr-un nou an. Sunt cele mai lungi si mai fructuoase conversatii pe care le avem”, continua actorul.