Câştigătorul primei ediţii “Vocea României” şi prezentatoarea TV, care au anunţat recent că formează un cuplu, se pare că se iubesc de astă-vară. Potrivit Cancan, Ştefan Stan şi Andreea Mantea au fost la mare împreună şi s-au comportat precum un cuplu.
Paparazzii Cancan i-au surprins pe cei doi în luna iunie jucându-se în valurile mării. “La momentul respectiv, cei doi nu păreau că se cunosc de prea mult timp, însă cu siguranţă erau doritori să afle mai multe lucruri unul despre celalalt”, concluzionează Cancan judecând după setul de fotografii pe care le prezintă în ediţia de astăzi.
Cei doi au anunţat că formează un cuplu după ce şi-au petrecut Revelionul împreună, la Târgu Jiu.
„Sunt fericită. Ştefan e un om minunat pe care l-am descoperit într-un moment în care aveam mare nevoie de el. Mi-a arătat o prietenie incredibilă, mi-a fost alături şi am simţit că bătăile inimii încep să se accelereze atunci când mă aşteptam mai puţin. E adevărat, suntem la început, dar trăim o poveste minunată”, a declarat Andreea Mantea pentru WoWbiz.
„Andreea este o femeie în adevăratul sens al cuvântului. Am aşteptat 35 de ani ca să mă pot simţi completat şi fericit. A apărut Andreea, nici acum nu ştiu de unde şi ce am facut atât de bun ca să o merit, însă sunt cel mai fericit din lume! Chiar cred că în 2012 a fost sfârsitul lumii pentru vechiul Ştefan Stan. Acum trăiesc cel mai frumos început cu putinţă, unul cu Andreea la braţ”, a spus cântăreţul.