Ruxandra Bar: “Spune NU înfometării!”

De ceva timp în cluburi, la radio, în discoteci şi la tv se aude vocea Ruxandrei Bar, o mai veche cunoştinţă a revistei Ce se întâmplă, doctore? în paginile căreia a apărut ca model. Am stat de vorbă cu ea despre ritualul de îngrijire, sport şi diete.
Ruxandra Bar: “Spune NU înfometării!”

De ceva timp în cluburi, la radio, în discoteci şi la tv se aude vocea Ruxandrei Bar, o mai veche cunoştinţă a revistei Ce se întâmplă, doctore? în paginile căreia a apărut ca model. Am stat de vorbă cu ea despre ritualul de îngrijire, sport şi diete.

CSÎD: Fumul nu este prietenos nici cu pielea, nici cu vocea, nici cu ochii. Cum te descurci cu fumul din cluburi atunci când ai concerte?

Ruxandra Bar: Probabil numărul de fumători în ziua de azi îl depăşeşte cu mult pe cel de nefumători. N-ai unde să te ascunzi…După o noapte în club am grijă de tenul meu şi îi acord atenţia necesară, îl hidratez, mai aplic eventual şi o mască în week-end. Deci sper ca în felul asta să îl păstrez cât mai mult timp ca la 22 de ani (râde). Nu am un ritual foarte complicat.

Mă demachiez seara şi dimineaţa, aplic apoi o cremă şi eventual un gel pentru ochi. Dar sunt sigură că odată cu înaintarea în vârstă voi începe să acord o atenţie din ce în ce mai mare îngrijirii pielii.

CSÎD: Ce produse cosmetice foloseşti?
R. B.:
În timpul zilei mă machiez foarte lejer: fond de ten, blush şi mascara.Dar la ocazii mai speciale scot tot arsenalul din trusa de frumuseţe.

CSÎD: Ce sporturi practici?
R. B.:
Am fost o fire sportivă de mică, am făcut înot, tenis şi obişnuiam să merg toată ziua cu rolele în parc. Iar acum mă menţin în continuare în forma prin sport. Merg  la ore de aerobic, tae-bo şi Pilates. Iar vara tot pe role mă găsiţi.
 
CSÎD: Care sunt secretele tale atunci când vrei să slăbeşti?
R. B.:
Din fericire, am un metabolism foarte bun, care rar mi-a creat probleme. Nu am ţinut niciodată vreo dietă anume. Dar dacă simt că încep să pun pe mine un pic, reduc din alimentele problemă şi renunţ la fast-food o perioadă.

Aş vrea să dau şi un sfat tuturor celor care ţin diete minune sau care se înfometează: NU! E cel mai rău lucru pe care-l poţi face pentru corpul tău  şi nu rezolvi nimic, decât să-ţi distrugi metabolismul. Cel mai bine este să ai un regim de viaţă sănătos pe termen lung, cu mult sport, şi să nu îi interzici nimic, dar în acelaşi timp nici să nu exagerezi cu anumite alimente.


Echilibrul! Asta e cheia!

Citeşte şi: Dieta „infometarii”. Medicul Monica Pop povesteste cum a slabit 37 de kilograme!

Cand gravidele se infometeaza… de dragul modei!

Slab, gras, slab, gras… totul pentru un rol!

Foto: arhiva Ce se întâmplă, doctore?

 

Tags:
Mădălina Drăgoi
Mădălina Drăgoi

Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy.

Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru care lucrau atât din punct ... citește mai mult

Cel mai nou articol Video:
Dr. Horia Cioflan: chirurgia robotică în afecțiunile ginecologice