Paula Herlo: “Mi-aş dori din tot sufletul încă un copil”

Pe Paula Herlo, corespondent “România, te iubesc!” am cunoscut-o în urmă cu mulţi ani în redacţia Ştirilor PRO TV: o prezenţă minionă, delicată, cu o voinţă şi o perseverenţă cum rar întâlneşti. Combinate cu flerul jurnalistic şi talentul de a spune poveşti, au susţinut 15 ani de carieră, cu multe reuşite. Şi Paula are multe la activ, premiul Emmy fiind poate cel mai des menţionat în presă. Dar acesta e doar vârful icebergului!

CSÎD: Eşti discretă în privinţa vieţii personale. Care sunt motivele pentru care nu te expui pe cât ar dori presa?

P.H.: Cred că felul în care ne trăim viaţa în fiecare zi a impus asta. Noi de felul nostru suntem discreţi. Nu spun că e rău să arăţi presei cine eşti şi în spatele ecranului, însă am simţit să ţinem asta pentru noi.

CSÎD: Care este secretul unei relaţii reuşite pe termen lung cu un coleg având în vedere că lucrezi împreună cu soţul tău, Cristian Leonte?

P.H.: Nu cred că există reţete. Cred însă în compatibilitate. În bucurii comune, în sclipiri în ochi după ani şi ani. Cât despre faptul că suntem colegi pentru mine e un avantaj. Cred că şi pentru el. Am avut lungi perioade în care am muncit mult şi numai cine lucrează în domeniu ar putea înţelege. Îmi amintesc că pe vremea când făceam campania „Vreau şi eu părinţii mei!” eram atât de obosită şi aduceam atât de mult acasă din ce făceam la serviciu încât atunci când am încheiat campania, Cristi a deschis o sticlă de şampanie.

CSÎD: Aveţi în plan un frăţior sau o surioară pentru Vladimir?

P.H.: Mi-aş dori din tot sufletul încă un copil. Şi sper să-l avem.

CSÎD: Care au fost cele mai grele momente din carieră? Dar cele care ţi-au adus cea mai mare satisfacţie?

P.H.: Erau zile în care nu-mi doream decât să dorm. Au existat momente în care mi-am spus că poate e momentul să mă apuc de altceva. Au fost zile în care m-am întrebat cât o să mai pot să fac asta? Însă gândurile astea au fost infinit mai puţine decât satisfacţiile. Am avut sprijin pentru orice campanie mi-am dorit să fac şi n-au fost puţine: „Tu ştii ce mai face copilul tău?” care a câştigat un premiu Emmy în 2008 la New York a atras atenţia autorităţilor asupra unui fenomen extrem de grav: copiii lăsaţi acasă de părinţii plecaţi la muncă în străinătate. „Există viaţă după moarte” a dus la dublarea numărului de donatori de organe în 2008, „Avem viaţă în sânge” a determinat înfiinţarea Registrului Donatorilor Voluntari de Celule Stem care salvează de la moarte bolnavii care n-au un donator în familie. Iar ultima, „Vreau şi eu părinţii mei!”, a schimbat legea adopţiilor. Ce satisfacţii mai mari pot avea?

CSÎD: Multe dintre reportajele tale sunt dedicate copiilor, persoanelor cu probleme de sănătate. Care este reţeta pentru a nu fi afectată de emoţiile puternice pe care le stârnesc poveştile de viaţă impresionante?

P.H.: N-am o reţetă şi de aceea sunt afectată de poveştile lor. Pe unii încercăm să-i ajutăm prin intermediul Asociaţiei Dăruieşte Viaţa unde sunt voluntar.

CSÎD: Păstrezi legătura cu cei pe care i-ai ajutat de-a lungul timpului?

P.H.: Da. Cu majoritatea. Nici n-aş putea altfel. Pe mine mă sună înainte de operaţie, cu mine se bucură după reuşita medicală. 

CSÎD: Ne povesteai că ai alături de tine persoane inimoase care se implică trup şi suflet în strângerea de fonduri, dotarea spitalelor. Ce aţi reuşit împreună până acum?

P.H.: Da. Sunt alături de voluntarii Asociaţiei Dăruieşte Viaţa pe care îi ajut să strângă fonduri făcând campanii la Ştirile PRO TV. Am reuşit astfel să atragem donaţii de aproape 3 milioane de euro care s-au transformat în 20 de camere sterile de transplant medular, într-un laborator de citogenetică pentru diagnosticarea în profunzime a cancerului, într-o secţie de terapie intensivă la Spitalul Louis Turcanu din Timişoara. Tot acolo s-a amenajat o bancă de celule stem. De asemenea, secţia de Neonatologie a Maternităţii Polizu a primit aparatură performantă în valoare de peste 300 de mii de euro. Iar acum strângem fonduri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de radioterapie în spitalele din România.

CSÎD: Una dintre cele mai reuşite campanii a fost “Tu ştii ce mai face copilul tău?”. Cum s-a schimbat de atunci situaţia copiilor ai căror părinţi lucrează în străinătate?

P.H.: Din păcate, mulţi dintre ei au rămas cu traume pe care nimeni nu le mai poate vindeca. Nici măcar părinţii lor care au plecat departe să le asigure un viitor. N-am spus niciodată că n-ar fi trebuit să facă asta, însă acum, uitându-mă la copilul meu, pot spune cu mâna pe inimă că ei se hrănesc cu dragoste. De mamă şi de tată.

Pagina 2 din 2