Am putea spune că fricile sunt un bun sfătuitor până în momentul în care încep să ne controleze viețile. Despre fricile cu care s-a confruntat Navi, cântăreață și compozitor, despre cum își antrenează vocea și emoțiile spectacolelor în cele ce urmează.
CSÎD: Cu se frici te-ai luptat de-a lungul timpului vizavi de visul tău de a cânta?
Navi: Că nu sunt de ajuns de bună, că nu o să mă țină nervii și răbdarea să duc drumul ăsta lung și plin de provocări până la capăt. Am avut și mai am uneori momente de îndoială, nu e ușor deloc în meseria noastră. Dar cel mai frică mi-este de a-mi rata vocația, de a ajunge la finalul vieții și să simt că nu am făcut tot ce se putea, că nu am dat în muzică tot ce puteam să dau, că nu las o moștenire creativă în urmă. Mult din ce fac astăzi e influențat de asta: îmi construiesc un legacy de care să pot fi mândră.
CSÎD: Ce înseamnă mai exact să fii compozitor?
Navi: Înseamnă să poți crea melodii din neant, uneori și versuri. Eu pur și simplu le las să vină la mine. Nu am căutat niciodată în mod activ să înțeleg mecanismul prin care se întâmplă magia, doar mă bucur că ea există.
CSÎD: Ce te inspiră?
Navi: Viața, poveștile mele și ale prietenilor mei, tot ce e frumos și intens.
CSÎD: Cum îți antrenezi vocea?
Navi: Fac în majoritatea zilelor serii de vocalize, repetiții – și mai fac și canto cu Alexandra Crăescu, care este nu doar o vocalistă excepțională, ci și un pedagog foarte bun.
CSÎD: Ce faci după un concert?
Navi: Petrec cu prietenii sau cu soțul (zâmbește)
CSÎD: Cum este să cânți pentru public?
Navi: E cel mai frumos lucru din lume, sunt momentele în care simt că totul merită, că e magic, că împărțim un moment unic și irepetabil. Nu cred că aș putea suporta o viață în care să nu cânt.