Mark Wahlberg: motivul pentru care consumă 11.000 de calorii zilnic

Mark Wahlberg a trecut printr-o perioadă plină de provocări în timp ce se pregătea pentru cel mai recent rol al său.
20.07.2021 | Alexandra Necsoiu
Mark Wahlberg: motivul pentru care consumă 11.000 de calorii zilnic
Foto: instagram

Mark Wahlberg a trecut printr-o perioadă plină de provocări în timp ce se pregătea pentru cel mai recent rol al său. Actorul în vârstă de 50 de ani a vorbit la The Tonight Show Starring Jimmy Fallon despre experiența sa cu creșterea în greutate pentru noul său rol din filmul Stu, de boxer devenit ulterior preot.

După ce gazda emisiunii a arătat două fotografii cu actorul, după un proces de transformare de trei săptămâni, Mark Wahlberg a menționat că procesul „a fost distractiv doar o oră”.

”Din păcate, timp de două săptămâni a trebuit să consum 7.000 de calorii, iar pentru celelalte două, 11.000 de calorii”, povestește actorul. „Este un lucru greu de făcut, cel puțin din punct de vedere fizic. Ca să slăbești, tot ce trebuie să faci este să nu mănânci și să faci sport. În cazul acesta, chiar și când mă simt plin trebuie să mă trezesc și să mănânc masă după masă. Mâncam la fiecare trei ore. Nu a fost deloc distractiv”, continuă star-ul.

Ce mănâncă Mark Wahlberg în timpul transformării

Mark Wahlberg a dezvăluit la începutul lunii aprilie că pentru a crește în greutate actorul mănâncă mulți burgeri și multe gogoși. Cea mai mare masă a lui fost de 20 de bucăți de nuggets de pui și 20 de aripioare picante cu șase beri. Bineînțeles, tot procesul de transformare este făcut cu ajutorul unui profesionist.

„Vor să fac asta cât mai sănătos posibil, dar eu vreau să mănânc tot ce-mi pică în mână”, spune Mark Wahlberg.

Actorul adaugă că pentru a crește sau scădea în greutate, procesul este tot mai dificil odată cu trecerea anilor: „Odată ce metabolismul începe să încetinească, devine foarte dificil”.