Jason Momoa, musculosul care se teme de yoga: ”Mai bine fac genuflexiuni cu mașina”

Jason Momoa a povestit recent într-un interviu că a încercat să practice yoga: ”A fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut în viața mea”
18.11.2020 | Autor: Alexandra Necsoiu
Jason Momoa, musculosul care se teme de yoga: ”Mai bine fac genuflexiuni cu mașina”
Jason Momoa, musculosul care se teme de yoga: ”Mai bine fac genuflexiuni cu mașina”

După ce ne-am bucurat să-l vedem pe coperta numărului din decembrie a revistei Men’s Health, Jason Momoa, cunoscut și pentru rolul lui ca Aquaman, aflăm că în ultimele luni a încercat să fie foarte activ din punct de vedere fizic, ba chiar a practicat yoga alături de soția lui, Lisa Bonet.

”Am încercat să fac yoga zilele trecute și a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată în viața mea”, a spus actorul în vârstă de 41 de ani pentru numărul din decembrie al publicației. ”Mai bine fac genuflexiuni cu mașina. E mai ușor să urc pe El Capitan decât să fac două ore de yoga. Nu mă mai pot apleca, e patetic!”, a continuat vedeta.

Momoa a spus că nu este prima oară când cochetează cu această practică. Actorul își amintește că în anul 2011 a făcut yoga pentru a se pregăti pentru rolul războinicului Cinnerian din Conan Barbarul. Deși atunci se afla în formă bună, actorul a trecut prin aceleași provocări.

”Îmi amintesc că mă pregăteam pentru Conan Barbarul și eram la o clasă de yoga cu multe doamne în vârstă, în Topanga. Toată lumea ținea brațele sus, iar mie mi se părea extrem de greu”, povestește actorul.

Cum reușește Jason Momoa să se mențină în formă?

Bun. Dacă clasele de yoga nu îl ajută să aibă corpul pe care mulți bărbați îl visează, atunci cum reșește să arate atât de bine?!

”Este genetic. Locuitorii din Hawaii sunt mari. Mă cațăr foarte mult. Încă de mic îmi plăcea să mă cațăr în copaci și să mă balansez în aer. Dar să ridic greutăți este o adevărată provocare”, povestește Jason Momoa.

Despre relația cu Lisa Bonet, soția cu 12 ani mai mare

Actorul din „Aquaman” a declarat că a cunoscut-o pe Lisa în 2005 și doi ani mai târziu, în 2007, Bonet a născut-o pe fiica lor, Lola Iolani. După încă un an cei doi au devenit părinții unui băiețel, Nakoa-Wolf Manakauapo Namakaeha.

Momoa a povestit în interviul pentru că dragostea lui pentru Bonet merge însă cu mult înapoi în timp.

„M-am îndrăgostit de ea pe când aveam 8 ani și ea vreo 20. Țin minte că i-am zis mamei mele: (n.r. Bonet a jucat în Cosby Show) Nu i-am spus asta (n.r. lui Bonet) decât recent. Vă dați seama, aș fi părut un ciudat. Am vrut mereu să o cunosc. E o regină, a fost dintotdeauna.”, a spus actorul.