Iuliana Tudor: iată cum scapă de stres!

Am reîntâlnit-o recent pe Iuliana Tudor şi m-au fascinat energia, puterea şi hotărârea care se ascund în spatele unei persoane extrem de rafinate.
  • Publicat:
Iuliana Tudor: iată cum scapă de stres!

Am reîntâlnit-o recent şi m-au fascinat energia, puterea şi hotărârea care se ascund în spatele unei persoane extrem de rafinate. Aşa că nu am ezitat să-I cer reţeta, pe scurt. Iată ce o mobilizează, relaxează, energizează!

CSÎD: Esti foarte activă, ai multe proiecte, o emisiune complexă, o familie frumoasă. Care este secretul energiei tale?

Iuliana Tudor: Energia vine din plăcerea cu care fac totul! De la timpul oferit lui Tudor şi familiei mele, pana la proiectele pentru televiziune, Crucea Roşie etc. După cum mă încarcă enorm fiecare spectacol în care mă întâlnesc direct faţă în faţă cu publicul! E fantastic şi sunt recunoscătoare pentru asta! Plus că aşa mi-e firea. Oricât de jos aş fi, tot mai găsesc resurse pentru a mă ridica!

CSÎD: Care sunt principiile de bază după care îţi ghidezi existenţa?

Iuliana Tudor: Părinţii mei mi-au oferit o educaţie strictă, dar sănătoasă. De la tatăl meu am învăţat că, în viaţă, este esenţial să fii corect, să respecţi oamenii şi regulile comunităţii, să fii moral şi demn în tot! Mama m-a învăţat să cred, să visez, să lupt, să mă bucur, să iubesc tot şi să dăruiesc!

CSÎD: Cum te relaxezi?

Iuliana Tudor: Uneori prin muzică, alteori prin sport sau jucându-mă cu Tudor ori pur şi simplu stând pe iarbă şi privind cerul!

CSÎD: Care este ritualul tău de combatere a stresului?

Iuliana Tudor: Somnul (8 ore obligatoriu), nucile (miezul de la 2 nuci zilnic), apa (2 litri zilnic), râsul, plimbările în natură.

CSÎD: Ce faci când întâlneşti oameni care pur şi simplu îţi iau din energie?

Iuliana Tudor: Nu zăbovesc mult şi-i ocolesc!

CSÎD: Ai alimente favorite care te ajută să te deconectezi de la probleme atunci când acestea te copleşesc?

Iuliana Tudor: Nu mă ajut cu alimente niciodată în faţa problemelor. Caut soluţii şi punct.

Alimentele favorite pot spune că sunt vicii şi aduc probleme, nu le rezolvă (torturile, prăjiturile, ciocolată 🙂.

CSÎD: Care ar fi câteva din sfaturile din folclor care ne pot ajuta să avem o viaţă liniştită?

Iuliana Tudor: Spunea un bătrân că dacă vrei să ai o viaţă liniştită, fugi de la oraş, munceşte-ţi o grădină, mănâncă numai din ce sădeşti şi creşti acolo, bea un pahar de vin de casă, iubeşte-ţi nevasta, joacă-te cu copiii şi nu fi rău!

CSÎD: Ce rol are muzica în viaţa unui om echilibrat?

Iuliana Tudor: Esenţial! Îi descoperă drumul către inimă! Către iubire! E un dar divin! Şi, din păcate, şcoala face prea puţin în acest sens! Şi asta e o mutilare a inimilor copiilor şi adolescenţilor!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu
Redactor-şef - Beatrice Osanu
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ... citește mai mult
Recomandare video
Cancerul colorectal (colon și rect): când se face operația minim invazivă