Ilinca Vandici, la un pas de depresie, din cauza izolării. Ce mesaj le transmite celor care nu stau în casă

Ilinca Vandici este şi ea autoizolată, dar vedeta are un mesaj puternic pentru cei care nu vor să înţeleagă că trebuie să stea acasă.
Ilinca Vandici, la un pas de depresie, din cauza izolării. Ce mesaj le transmite celor care nu stau în casă
FOTO: Instagram / Ilinca Vandici, la un pas de depresie, din cauza izolării. Ce mesaj le transmite celor care nu stau în casă

Mulţi dintre noi ne-am oprit activităţile odată cu această pandemie, iar Ilinca Vandici se află şi ea în aceeaşi situaţie. În prezent, este izolată alături de familia ei alături de care a decis să petreacă mai mult timp, în special cu fiul ei Zian şi recunoaşte că nu se plictiseşte deloc. În schimb, vedeta mărturiseşte că este enervată de persoanele în vârstă care nu conştientizează că autoizolarea este bună pentru a depăşi pandemia de COVID-19, mai ales că ele sunt expune unui risc mai mare.

“Nu ştiu ce e mai important să vă spun despre ceea ce trăieşte toată Planeta asta. Sunt frustrări pe care le-am trăit şi m-am obişnuit să le împărtăşesc cu voi. Ni se întâmplă asta, pentru că meriăm să ni se întâmple asta. Nu am mai ştiut să ne oprim, nu am mai ştiut să ne întoarcem. Este o goană permenentă după bani, carieră, recunoaştere, ascenciune. Când a fost ultima dată când aţi stat în casă pentru 1-2 zile pentru weekend, poate nici atât, pentru o carte, un film cu partenerului vostru?! Facem multe greşeli.

E momentul prielnic să ne reevaluăm noi pe noi. Eu fac asta în fiecare zi. Ce puteam să fac mai bine. Cu atitudinea mea, cu cuvintele, cu reacţiile. Din perioada asta vom ieşi toţi schimbaţi. Ce se întâmplă pe stradă… rămân blocată. Trebuie să dăm dovadă de compansiune. Oamenii care porneau rotiţele din punct de vedere economic iar alţii care habar n-am, au venit doar de dragul de a veni. Bătrânii… mă frustrez.. şi nu vreau să mi-o iau în nume de rău. Noi am oprit totul, iar unii se plimbă liniştiţi, ies la grătare, se îmbulzesc la farmacii, pe la instituţii, să-şi ia bilete de vacanţă”, povesteşte Ilinca Vandici pe blogul personal.

Faptul că s-a retras în casă şi că este nevoită să stea departe de meseria ei, nu o face pe deplin fericită, ba chiar menţionează că este la un pas de depresie.

“Eu sunt mai fraieră că am ales să stau în casă, să ne autoizolăm sau cum? E o prostie, mamă, pe noi nu ne atacă! Ce anume aveţi nevoie ca să vă daţi seama că murim pe capete. De ce suntem atât de incapabili de a înţelege că putem muri. Nu vreau să fiu judecată pentru că asta simt. Nu învăţăm nimic. Nu ne învăţăm lecţiile. Nici ce s-a întâmplat  în China, Italia, Spania nu băgăm de seamă. O să fie şi o să trecem noi şi peste asta. Mă frustreză că eu trebuie să stau în casă o lună în plus în care încărcătura psihică este groaznică pentru că mă îmbolnăvesc, când o să ies şi eu şi o să mă întâlnescu cu cineva care a stat doar la grătare. Deci cum facem? Încerc să stau şi nu am cum să mă plictisesc atâta timp cât am copil în casă, care are nevoie de atenţie. Trebuie spălat. Obişnuită fiind, eram într-o alergătură continuă doar că supersonicul s-a oprit. Hai să plantăm o floare, să lăsăm telefoanele.

Să privim cerul, să ascultăm ciripitul păsărelelor, tundeţi crengile copacilor, acordaţi atenţie plnatelorMi-e dor de tot ce făceam înainte, că eu am ales să mă protezej pe mine şi că nu este o joacă. Dacă nu reuşim să ne coalizăm, perioada nu va trece sau nu va trece cu bine peste noi. E o chestiune ce ţine de Planeta Mama. Dar o mamă nu-şi omoară copiii. Are legătură cu ceea ce facem noi aici. Poluăm, suntem răi, nu avem grijă de semenii noştri, nu ne pasă decât de noi. Eu cred mult în asta. Fiecare ştie ce are de învăţat sau ar trebui să ştie ce. Ne distrugem singuri. Mă încadrez  în acelaşi sistem. Am făcut asta mulţi ani de zile. Trebuie să ne oprim. Puneţi stop la ceea ce credeţi că vă face cu adevărat fericiţi. Nu validarea din partea celorlaţi. Liniştea că suntem, sănătoşi, mă face fericită şi iarăşi să văd că sunt fericită când mă trezesc, mă face să zâmbesc. Să văd albinele şi fluturii că zboară. Da… sunt lucruri mici. Am învăţat că poate asta e lecţia noastră şi că încă nu am ajuns în profunzimea lucrurilor. Mă mai studiez. Revin la situaţia în care mă analizez. Atunci staţi acasă şi aveţi grijă de voi!”, a mai notat prezentatoarea de televiziune pe blog.