Dana Săvuică, despre provocările de la menopauză: „Este o etapă firească prin care trecem și trebuie să o acceptăm ca atare” INTERVIU EXCLUSIV

  • Publicat:

Dana Săvuică ne-a oferit un interviu în care am dezbătut un subiect delicat pentru multe femei, și anume manifestările menopauzei. Iată ce ne-a spus vedeta!

Dana Săvuică, despre provocările de la menopauză

Dana, ce ne poți spune despre menopauză?

Menopauza este o etapă firească prin care trecem și trebuie să o acceptăm ca atare. Schimbările hormonale care apar la femeia trecută de o anumită vârstă dau semnale că se instalează menopauza, iar ele diferă în funcție de metabolismul fiecărei femei.

Care au fost printre primele simptome cu care te-ai confruntat și la ce vârstă?

Cam pe la 48 de ani am simțit unele schimbări. În primul rând la textura pielii. A devenit mai uscată și astfel am schimbat gama de creme pe care le foloseam cu unele dedicate tenului matur pentru pre și post menopauza. Bogate în acid hialuronic, lipide, vitamine, minerale, cu o textura mai untuoasa. Ca să zic așa, am căutat gama expert în creme create special pentru această perioada.

(…) Au urmat stări de somnolență în miezul zilei și unele mici stări de nervozitate. Dar pe acestea le-am controlat prin puterea minții și printr-o activitate diversă care m-a ținut ocupată.

Dar pentru femeile mai sensibile, recomand să vorbească cu prietene sau să meargă la psiholog. Ca să depășească mai ușor „șocul” acesta.

Ai arătat impecabil toată viața. Odată cu această perioadă, ai experimentat și fluctuații ale greutății sau ai fost o norocoasă, kilogramele în plus nefiind niciodată o problemă pentru tine?

E adevărat că am un metabolism bun și genetic am însușit un corp armonios, dar odată cu menopauza am ajuns să am fluctuații în greutate, având anumite zone predispuse la îngrășare cum ar fi talia, spatele și sânii.

Sânii mei naturali erau oricum generoși, dar s-au îngreunat, mărit și au început durerile de spate.

Astea ar fi cele două consecințe ale instalării menopauzei la mine care mi-au dat bătăi de cap.

(…) Greutatea o mențin acum la un nivel optim printr-o dietă creată de doctori danezi specialiști în obezitate, anume suplimente alimentare bogate nutritiv și slab calorice, cu câte 6 mese pe zi. Este foarte important echilibrul metabolic când ajungi la menopauză!

Iar sânii mi i-am operat recent (am două luni de la operație) făcând o reducție și lifting la recomandarea Dr. Pascal Dameh-chirurg estetician care mi-a aplaudat decizia luată.

Începusem să am dureri cervicale, mă apăsau pe piept, aveam dureri de cap și estetic hainele nu mai stăteau bine. Am primit sute de mesaje de la femei care au aceeași problemă și cărora le era teamă să facă acest pas.

Care sunt, din punctul tău de vedere, recomandările generale pe care fiecare femeie ar trebui să le ia în considerare până la instalarea completă a menopauzei?

În primul rând trebuie să accepte psihic că va ajunge sau a ajuns la menopauză și că asta înseamnă anumite schimbări ale corpului, total normale. Gândurile pozitive, mișcarea/sportul ( înotul ajută foarte mult și plimbarea la pas în natură) și echilibrul nutriționist printr-un regim alimentar sunt primele lucruri, după părerea mea.
Control periodic la ginecolog, endocrinolog și dermatolog. Testul Papanicolau, ecografie mamară odată pe an și mamografie odată la doi ani.

(…) Apoi, dacă simte nevoia să îmbunătățească aspectul fizic, să ceară o părere avizată pentru mici retușuri cu filler cu acid hialuronic sau tratamente cosmetice pe bază de vitamine, terapii care să reactiveze celulele care și-au încetinit activitatea odată cu menopauza.

Un sfat pentru doamnele care trec mai devreme sau mai târziu prin menopauză? Cum ar trebui să se pregătească psihic, dar și ce schimbări ar trebui să îmbrățișeze în stilul lor de viață?

Așa cum am spus, nu trebuie să ne fie teamă de menopauză. E ca atunci când ne-a venit ciclul memstrual în adolescență.

Dacă în trecut, menopauza se instala la femeile de peste 50 de ani, acum menopauza poate surveni și la femei trecute de 37 de ani. Dar asta nu înseamnă că nu mai sunt femei! Așa cum am auzit din păcate vorbe aruncate de unii și de alții.

Din contra, pot spune că acum eu mă simt foarte bine, doar îmi ajut corpul oferindu-i ceea ce are nevoie ca să fie sănătos și frumos.

(…) În rest, un vibe bun și aș mai putea adauga, un partener înțelegător.

La menopauză, libidoul scade, apare uneori uscăciunea vaginală și atunci cuplul trebuie să găsească înțelegere, comunicare, răbdare și forme noi de a face dragoste.

Și încă ceva, ceea ce mi-a spus dr ginecolog. La menopauză, femeia are nevoie de aerosolii mării!

Eu aș recomanda și pentru starea psihică mici călătorii, evadarea din cotidian, departe de probleme. Momente de răsfăț, de iubire de sine, de meditație. Conexiune cu Mama natură.

Citește și: Denisa Nechifor, despre intervenția cu celule stem: „Am avut niște dureri atât de mari încât nu m-am mai putut deplasa” INTERVIU EXCLUSIV

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”