Cum arată sora misterioasă a Melaniei Trump. Puţini ştiu de ea

Puţini ştiu însă Melania Trump are o soră mai mare, pe care o consideră cea mai bună prietenă a ei.
12.06.2020 | Autor: Alexandra Necsoiu
Cum arată sora misterioasă a Melaniei Trump. Puţini ştiu de ea
FOTO: Hepta / Cum arată sora misterioasă a Melaniei Trump. Puţini ştiu de ea

Melania Trump este genul de femeie care nu mai are nevoie de nicio introducere. Este cunoscută nu doar pentru faptul că este frumoasa soţie a preşedintelui american Donald Trump, ci şi pentru talentul său pe care l-a afişat ani la rând în industria modei. Este destul de discretă în ceea ce priveşte viaţa privată, motiv pentru care puţini ştiu că prima doamnă a Americii are o soră.

Ines Knauss, sora mai mare a Melaniei Trump, locuieşte în New York şi, în ciuda faptului că provine dintr-o familie cu influenţă, aceasta a reuşit să fie suficient de discretă de-a lungul anilor. În timp ce presa americană nu scapă din ochi nicio mişcare făcută de Melania Trump, Ines Knauss, artist, se bucură de privilegiul de a avea o viaţă departe de ochii curioşilor şi rareori este văzută în public alături de sora ei. Potrivit presei internaţionale, cele două surori au o legătură foarte puternică, iar Melania o consideră pe sora ei mai mare cea mai bună şi de încredere prietenă.

Galerie foto

vezi galeria
4 foto

Ines, Melania şi perioada copilăriei

Melania şi Ines Knauss s-au născut în Sevnica, un oraş mic aflat la aproximativ o oră distanţă de capitala Sloveniei. Părinţii lor, Viktor şi Amalija Knavs încă deţin o mică proprietate în Slovacia, însă s-au mutat în Statele Unite odată cu cele două fiice ale lor. Deşi au trăit într-un oraş mic, familia Knavs nu a dus niciodată lipsă de nimic şi au trăit foarte modest. Viktor era om de vânzări la o companie de maşini, în timp ce Amalija crea patternuri într-o fabrică de îmbrăcăminte pentru copii. În timpul ei liber, Amalija făcea haine pentru ea şi fiicele ei.

Când cele două surori au început să meargă la şcoală, familia s-a mutat în capitală, unde au locuit într-un apartament pe care tatăl lor l-a deţinut datorită muncii sale.