Backstreet Boys la 20 de ani

Îi mai ţineţi minte pe băieţii de la Backstreet Boys? Au fost una dintre formaţiile în mare vogă în anii ’90, reuşind performanţa de a avea primele 7 albume in top 10 Billboard.
01.08.2013
Backstreet Boys la 20 de ani

Îi mai ţineţi minte pe băieţii de la Backstreet Boys? Au fost una dintre formaţiile în mare vogă în anii ’90, reuşind performanţa de a avea primele 7 albume in top 10 Billboard.

În 2004 grupul s-a destrămat, reunindu-se ulterior în 2007 pentru a mai înregistra încă două albume, iar apoi căzând din nou în uitare.

Acum, toţi membrii trupei sunt căsătoriţi şi, unii dintre ei, au devenit părinţi.

Anul acesta, trupa Backestreet Boys a împlinit 20 de ani de la fondare, şi au sărbătorit printr-un album nou. Acesta se numeşte In A World Like This şi este foarte apreciat în Statele Unite.

Chiar dacă la noi, în România, nu au mai concertat din anul 2009, în prezent băieţii au concerte în Statele Unite şi Canada pe perioada întregii veri.

 

Backstreet Boys la premiile Billboard Music 1997Backstreet Boys

Backstreet Boys în 1996 pe coperta albumului care le-a adus celebritatea.

Backstreet Boys pe covorul roşu înaintea concertului din Los Angeles (31 iulie 2013)

Backstreet Boys

Get Lucky cu prezervativele Daft Punk
Get Lucky cu prezervativele Daft Punk
Cel mai nou articol Video:
Platou de post rapid de făcut și foarte sănătos