Anca Rusu este Prinţesa Polonic

De un an, prezentatoarea de la Antena 1 a devenit pentru internauţi printesapolonic.ro! “Nu e un simplu blog culinar, e o parte din mine, o parte neexploatată până nu demult şi care mă ajută să-mi pun în valoare creativitatea şi răbdarea dobândite de-a lungul timpului”, spune autoarea.
Anca Rusu este Prinţesa Polonic

De un an, prezentatoarea de la Antena 1 a devenit pentru internauţi printesapolonic.ro! “Nu e un simplu blog culinar, e o parte din mine, o parte neexploatată până nu demult şi care mă ajută să-mi pun în valoare creativitatea şi răbdarea dobândite de-a lungul timpului”, spune autoarea.

CSÎD: De ce Prinţesa polonic?

Anca Rusu: Alăturarea celor doi termeni nu e întâmplătoare. Te face să zâmbeşti, nu-i aşa? Are şi o oarecare doză de autoironie numele ăsta, dar cred că mă descrie perfect ca femeie la cratiţă ce sunt!
 
CSÎD: De ce ţi-ai dorit acest site?

A.R.: Prinţesa Polonic nu concurează cu nimeni pentru nimic. E adevărat că s-a împrietenit cu multă lume în spaţiul virtual, dar nu vede asta ca pe o competiţie. Scopul ei este să aducă un zâmbet cu o reţetă de pe vremea bunicii sau cu un desert care pare complicat, dar e gata în câteva minute.

E adevărat că e şi specială, în sensul că fiecare reţetă are o poveste, iar numele reţetelor sunt greu de uitat. Nu ştiu dacă aţi mâncat vreodată “rasol de vită zăpăcită”, “porc gospodar cu sirop de arţar”, “pui deghizat în porc aromat”, “biscuiţi iscusiţi” sau “brioşe trufaşe”, dar credeţi-mă că reţetele astea sunt de neuitat!

I-am ales, nu întâmplător, 10 octombrie ca zi de naştere. E ziua în care tatăl meu a primit în dar o nouă viaţă şi ziua în care părinţii mei aniversează aproape 3 decenii de când s-au cunoscut, aşa că prinţesa din bucătărie are deja o stea norocoasă.
 
CSÎD: A contat faptul că lucrezi deja în media când te-ai gândit să deschizi acest site?
 
A.R.:
Nu ştiu în ce măsură a contat. Gătitul este pasiune şi relaxare pentru mine. E un refugiu! Dar nu sigurul. Uneori pictez sau inventez colaje, alteori scriu sau fac mozaicuri imense din boabe de fasole, aşa cum s-a întâmplat recent. Pur şi simplu simt nevoia să creez.

CSÎD: Când ţi-ai descoperit pasiunea pentru gătit?
 
A.R.:
Am început să gătesc pe vremea când abia reuşeam să deşluşesc literele din cartea de bucate a mamei. Rămâneam cu fratele meu acasă şi îi făceam clătite sau cartofi prăjiţi. Era atât de fericit şi mulţumit cu ceea ce-i dădeam să mănânce încât îmi dădea curaj. Eu aveam vreo 8-9 ani, iar el vreo 4.

CSÎD: Ce îţi iese cel mai bine în bucătărie?


A.R.: E imposibil să nu-mi iasă ceva, dacă gătesc cu spirit. Am ajuns la concluzia asta după ce am aruncat câteva porţii de mâncare în care n-am pus suflet… Dacă nu am starea necesară, mai bine nu gătesc, pentru că nu iese niciodată aşa cum trebuie.
 
CSÎD: Pe cine ai cucerit cu polonicul?

A.R.:
L-am cucerit pe logodnicul meu, mi-am cucerit şi o parte dintre prieteni şi uneori am reuşit performanţa de a-mi cuceri propriile papile gustative!

CSÎD: Colegilor le aduci mâncare gătită?

A.R.: Da, le mai duc şi lor din când în când, însă probabil nu atât cât şi-ar dori. Sorin, editorul de la Observator, de exemplu, îmi reproşează că nu i-am adus şi lui măcar o ciorbă. I-am explicat că e mai dificil cu transportul, dar cred că într-o zi voi ceda psihic şi voi merge cu oala după mine în redacţie.

Citeşte şi: Anca Rusu si-a cucerit iubitul cu clatite cu inghetata si capsuni