Una dintre artistele care aduce sub lupă frumusețea reală feminină este Serena Luna Raggi. Picturile ei spun poveștile femeilor din toată lumea. Povești despre frumusețe, dragoste, durere, suferință, iubire maternă, veșminte, religii. Am reîntâlnit-o pe pictoriță chiar în orașul ei natal Bologna, exact la 7 ani de la ședința foto pe care am organizat-o la București pentru ediția aniversară a revistei Ce se întâmplă, doctore?
La 12:15 pm în fața Gării Centrale din Bologna, Italia, mă aștepta pictorița italiancă. Ca de obicei, înfățișarea ei este ruptă din povești. Are părul negru lung, lăsat pe spate, în contrast cumva cu canicula specifică orașului. Pe o parte purta o coadă împletită, iar în urechi cercei mari, rotunzi. Poartă o rochie neagră, dintr-un voal fin cu o bordură arămie, ce are un patern specific oriental.
Poșeta ei roz pal este una textilă dintr-o fostă față de masă din mătase uzbecă cusută manual. Îmi mărturișește că a găsit-o într-o piață, însă își dorește foarte mult să meargă pe Drumul Mătăsii și în Uzbekistan. Îmi povestește rapid despre cât de frumoasă este Bologna și cum merită să îi aloci o vacanță, dar nu neapărat în timpul verii când este faimoasă pentru temperaturile extrem de ridicate. Eu am avut doar două ore în Bologna, așa că turul nostru a fost rapid, dar intens.
Ne-a oprit în fața celebrei statui a lui Neptun. ”Uite, uite sirenele. Cât sunt de frumoase!” zice ea. Serena este pasionată de sirene, motivul lor fiind des întâlnit în picturile ei. Femeile sunt centrul universului artistic al pictoriței italience. De altfel, Serena Luna Raggi are ca mesaj artistic frumusețea: ”O frumuseţe care există nu numai în tiparele feminine oferite cultura vestică, acum complet stereotip, ci, dimpotrivă, arăt întotdeauna frumuseţea imperfectă, detaliul, culoarea. Nasc frumuseţea prin iconografie imaginară inspirându-mă din culturi prea des etichetate ca „de jos ”, dar care, pentru mine, debordează creativitate.”
Munca ei artistică are și un aspect social puternic căci duce mai departe: tradiţii, poveşti şi forme ale rromilor, indienilor, iranienilor, românilor, bulgarilor. Serena se inspiră de la oamenii pe care îi întâlnește în călătorii, în special de la femei, şi poveştile lor. Apropo de călătorii îmi povestește despre incursiunea ei în fabuloasul Iran, dar și despre restricțiile pe care le au iranienii…
Ne-am oprit să luăm un prânz rapid și specific bolognez: piadine bolognese. Serena a ales una vegetariană pe bază de spanac. O întreb dacă este vegetariană și îmi spune că în cea mai mare majoritate a timpului da, dar nu doar din motive de dietă ci și etice și ecologice… Adoră mâncarea cu iz oriental în general. Iar vara, alege ceva simplu de tipul mozzarela și roșii… Însă plănuiește să aibă ferma ei unde va cultiva alături de iubitul ei Andrea legume bio…
Printr-o minune am reușit să găsesc un exemplar al revistei Ce se întâmple, doctore? ediția de 10 ani în care am publicat interviul ce l-a acordat după expoziția pe care a avut-o în București alături de pictorul Paul Hitter la Artexpert. Bucuria din ochii ei mari a fost imensă. Și uimirea ne-a fost și mai mare când am realizat că ședința foto semnată de Octavian Mardale a avut loc pe 28 iulie 2015, iar întâlnirea noastră în Bologna pe 28 iulie 2022…
Mergând pe străzi, am observat și ambalaje aruncate, pungi de plastic, teste covid19, lăsate la voia întâmplării… Serena este unul dintre promotorii plogging (jogging în timp de strângi plastic aruncat în natură). ”Nu pot să cred că în 2022 încă vorbim despre oameni care nu știu să folosească un coș de gunoi…” spunea îngrijorată. De altfel, pare incredibil că în era informației, tot mai multe orașe devin mai murdare în loc ca oamenii ce le locuiesc să le trateze ca pe temple, să le iubească și să le îngrijească…