Interviu cu Marc Vorsatz, unul dintre cei mai apreciaţi jurnalişti exploratori din Europa

A străbătut mai bine de jumătate de planetă, şi nu ca turist ci ca aventurier. Extrem. În ochii lui s-au reflectat unele dintre cele mai frumoase peisaje şi făpturi situate la toate nivelele: pe pământ, sub apă sau pe cele mai înalte vârfuri ale munţilor.

A străbătut mai bine de jumătate de planetă, şi nu ca turist ci ca aventurier. Extrem. În ochii lui s-au reflectat unele dintre cele mai frumoase peisaje şi făpturi situate la toate nivelele: pe pământ, sub apă sau pe cele mai înalte vârfuri ale munţilor. 
A trăit în triburi din Amazon, s-a întâlnit cu rechini, balene, a stat la -48 de grade, dar şi la 56 grade C la umbră, a reconstituit povestea unui avion prăbuşit în mare. Nu de puţine ori a fost la un pas să plătească cu viaţa preţul călătoriilor extreme. Cu toate astea, pentru Marc Vorsatz – unul dintre cei mai apreciaţi jurnalişti exploratori din Europa – viaţa este despre Totul sau Nimic. 

CSÎD: Ai ştiut din copilărie că vei deveni călător prin lume?

Marc: Nu aş fi spus atunci chiar călător prin lume. Dar de la câţiva ani am ştiut că voi explora lumea, iar geografia era materia mea preferată. La vârsta de 6 ani am spus tututor că într-o zi o merg într-o expediţie în Amazon şi în Papua Noua Guinee. Majoritatea oamenilor nici măcar nu auziseră pe atunci de ele şi au râs. Eu am crescut în Germania de Est. Într-un regim comunist care nu lăsa libertate cetăţenilor. Nu era permis să ieşi din ţară, aşa cum a fost şi pentru români înainte de ’89. Dar am ştiut că voi ieşi de acolo.

CSÎD: Şi ai reuşit?

Marc:: Sigur. 

CSÎD: Câte ţări şi regiuni ai vizitat până acum?

Marc: Exact 92 de ţări şi vreo 300 de regiuni precum insule, deşert etc. După cum ştii anumite insule sau regiuni aparţin politic unei ţări, dar se află pe un alt continent. Spre exemplu, Groenlanda aparţine politic de Danemarca, chiar dacă este cea mai mare insulă din lume şi se alfă în America.

CSÎD: Asta înseamnă că nu ai numărat Groenlanda ca fiind o ţară.

Marc: Corect. Nu e ţară. Dar navighezi într-un alt univers. Lumea artică este incredibil de frumoasă. Prin iceberguri gigantice, într-una dintre cele mai îndepărtate locuri are lumii. 

CSÎD: Sună periculos. No country for old men…

Marc: No country for old man. (râde). Trebuie să fii pregătit pentru momentul în care lucrurile se înrăutăţesc în sălbăticie. Într-o expediţie extremă nu se pune problema dacă se vor înrăutăţi lucrurile sau nu, ci doar când se vor strica. Trebuie să fii pregătit pentru asta. Mental şi fizic. Orice se poate întâmpla.

CSÎD: Şi ce se întâmplă atunci când nu eşti pregătit corect? 

Marc: Atunci când lucrurile scapă de sub control şi nu mai eşti în stare să găseşti o soluţie, riscul să-ţi pierzi viaţa într-o clipă este imens.

CSÎD: Se pare că îţi place să te joci cu focul. Îţi forţezi propriile limite?

Marc: Să mergi dincolo de frontiere, înseamnă să-ţi forţezi limitele. Este motorul ce mă ţine în viaţă, mental şi fizic.

CSÎD: Se pare că nu ai frici? Este adevărat?

Marc: Sigur, că am. Frica este un instrument al evoluţiei. Un extraordinar sistem de alarmă de la mama natură. Unele le primim de la natură, altele le dobândim pe parcursul vieţii. 

CSÎD: Dar fricile au şi alte conotaţii. Spre exemplu, fricile iraţionale…

Marc: Am o metodă simplă pentru a înfrânge acest gen de frici: mă pun faţă în faţă cu problema. Aşa că înfrunt focul cu focul, frigul cu frigul.

Spre exemplu, mult timp îmi limitam experienţele deoarece îmi era teamă de frig. Un sfert din planetă nu mă atrăgea deloc din cauza temperaturilor scăzute. Dar eu voiam să văd toată lumea! Aşa că m-am forţat. Sosise timpul să-mi înfrâng limitele. Evident, am făcut asta în felul meu: extrem. Am luat avionul către Alaska în cea mai friguroasă lună din an, în februarie, şi am mers la Yukon pentru a face un fotoreportaj despre cea mai dură cursă de sănii trase de câini de pe planetă.

Temperatura ajunge până la minus 50 de grade şi chiar mai jos noaptea. Concurenţii şi câinii dorm afară, fără nici măcar o pătură. Am cumpărat cel mai scump echipament împotriva frigului disponbil în Europa, însă cum am ajuns în Alaska am fost atenţionat că risc să-mi pierd degetele după doar o oră de stat afară. Aşa că a trebuit să cumpăr echipament de la un producător local pentru a putea să-mi continui aventura artică. A funcţionat, am supravieţuit la -48 de grade şi m-am şi bucurat de impresionantele peisaje.

CSÎD: Şi chiar aşa, totul a mers bine până la capăt?

Marc: Aproape totul. La un moment dat, când traversam râul Yukon – am spart gheaţa. La propriu, chiar dacă sună ca o glumă proastă. Chiar şi eschimoşilor le este greu să detecteze punctele în care gheaţa este mai subţire, deoarece este acoperită de un strat mare de zăpadă. Nu poţi vedea. Auzi. Doar că atunci când auzi, e prea târziu. După 1 metru am simţit cum gheaţa mi-a invadat masiv cizmele şi m-am dus în jos.

CSÎD: Din acest punct mai ai doar 3 minute până să mori în apă îngheţată.

Marc: Aşa e. Dar problema nu e apa, atunci când ştii cum să ieşi. Îţi înfingi şi mai tare piciorul şi apoi te tragi afară. Nu e mare lucru. Problema este aerul rece când ieşi afară. Într-o secundă cizmele şi pantalonii mei erau extrem de îngheţate. Eschimoşii m-au acoperit imediat cu blănuri şi m-au dus într-o casă călduroasă din sat. A fost nevoie să taie atât cizmele cele noi cât şi pantalonii termici, altfel nici o şansă să le îndepărtezi când sunt atât de îngheţate. Altfel mi-aş fi putut pierde ambele picioare.

CSÎD: Iubeşti experienţele extreme?

Marc: Am nevoie de extrem.

Pagina 1 din 9