Pentru unii, vacanţele înseamnă noi experienţe, descoperirea unor noi destinaţii şi culturi, în timp ce pentru alţii înseamnă relaxare. Din plin. Şi, cum cele mai căutate destinaţii din sezonul cald includ marea, soarele şi plaja, nelipsite din bagaj pentru o vacanţă reuşită sunt cărţile. Imaginaţi-vă asta: o plajă liniştită, cu zgomot de valuri sparte de stânci şi pescăruşi în zare. Nisip fin, fierbinte şi urme de scoici. Pălărie din paie, adieri de vânt şi miros de sare. Un şezlong de lemn şi o carte-n braţe, răsfoită din când în când chiar şi de briza mării. Dacă nu ştii ce să mai citeşti, venim în ajutor cu două propuneri ideale pentru vacanţă.
Mythos, de Stephen Fry. Se potriveşte în orice bagaj, iar dacă destinaţia ta este Grecia, atunci va fi la fel de delicioasă ca berea cu acelaşi nume de pe meleagurile greceşti. Recent publicată la Editura Trei, Mythos este despre zeii Greciei. Cei cunoscuţi tuturor cititorilor români din celebrele „Legende ale Olimpului”, dar nu şi în varianta plină de umor a la fel de celebrului actor Stephen Fry, care a jucat în mai multe producţii, precum „Sherlock Holmes: A Game of Shadows”, „V for Vendetta” sau „Hobbitul”.
Cartea lui Fry începe cu începutul. De la crearea lumii, primele fiinţe celeste şi până la perioada palpitantă guvernată de celebrul Zeus, introdusă foarte contemporan.
„Ca un CEO care tocmai a încheiat preluarea foarte dificilă a unei companii, Zeus voia să scape de vechea conducere şi să-şi aducă oamenii lui. El le-a alocat fraţilor săi câte un domeniu, câte o sferă de responsabilitate divină. Preşedintele Nemuritorilor îşi alegea cabinetul”.
Atomic Habits, de James Clear. Autorul acestei cărţi oferă soluţii concrete tuturor celor care vor să scape de obiceiurile proaste şi să creeze unele bune în locul lor. Vorbim aici de acele schimbări conştiente pe care trebuie să le facem pentru a ne atinge adevăratul potenţial. Iată cele 10 lecţii utile desprinse din Atomic Habits: