Vaccinul anti-HPV nu se preda. Urmatoarea tinta: baietii!

Desi zace prin depozitele Ministerului Sanatatii si parintii de fete fug de el ca necuratul de tamaie, serul contra virusului Papiloma Uman merge mai departe cu o noua tinta: baietii.
Vaccinul anti-HPV nu se preda. Urmatoarea tinta: baietii!
Vaccinul anti-HPV nu se preda. Urmatorii pe lista: baietii!

Desi zace prin depozitele Ministerului Sanatatii si parintii de fete fug de el ca necuratul de tamaie, serul contra virusului Papiloma Uman merge mai departe cu o noua tinta: baietii. Autoritatile sanitare americane recomanda si vaccinarea lor impotriva HPV, transmis pe cale sexuala si responsabil cu aparitia bolilor venerice, dar si a unor forme de cancer.

Aceste noi recomandari pentru vaccinarea contra HPV a baietilor in varsta de 11-12 ani trebuie sa fie mai intai acceptate de Centrele pentru controlul si prevenirea bolilor (Centers for Disease Control and Prevention, CDC), care, in general, le aproba la doua luni de la publicarea lor. Deci cam pe acum.

„Marcam o noua etapa in lupta dusa de SUA impotriva cancerului”, a declarat directoarea Centrului National pentru Imunizare din cadrul CDC. Anne Schuchat a subliniat faptul ca aproximativ 20 de milioane de americani au fost infectati cu HPV asociat mai multor tipuri de cancer (col uterin, vaginal, penian, anal, bucal si cancer al gatului).

O masura logica dupa campanii slabe

Ceea ce este pe cale sa se intample acum in America este, s-o recunoastem, pasul firesc in toata aceasta controversa HPV. Multi s-au intrebat din start de ce nu sunt vaccinati si baietii, ci doar fetele, din moment ce si ei sunt purtatori si pot transmite virusul pe cale sexuala.

Extinderea vaccinarii si la baieti le va proteja astfel indirect pe femei, reducand transmiterea HPV, mai ales a virusurilor vinovate de majoritatea cancerelor de col uterin. Americanii recomanda deja vaccinarea fetelor in varsta de 11-12 ani sau chiar incepand de la 9 ani, insa, rata de vaccinare contra HPV ramane destul de scazuta. Ca la noi, de altfel.

Comitetul de specialişti americani consideră că această vaccinare ar putea fi făcută până la vârsta de 21 de ani la bărbaţii care au primit deja o doză de vaccin. Vârsta limită a fost fixată la 26 de ani pentru femei. Ca şi în cazul fetelor, vaccinarea băieţilor este recomandată înainte ca aceştia să devină activi din punct de vedere sexual şi să se infecteze.

În SUA, virusurile din familia papiloma sunt responsabile în fiecare an cu apariţia a 18.000 de cazuri de cancer la femei, cele mai multe de col uterin, şi a 7.000 de cazuri de cancer la bărbaţi, în special bucal şi al gâtului. HPV provoacă şi apariţia unor negi genitali, de care suferă 1% dintre americani, din ambele sexe.

Citeste si: Vaccinul impotriva cancerului de col: controversele continua

 

Andra Nastase
Andra Nastase

Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa ... citește mai mult

Cine sunt donatorii de sperma?
Cine sunt donatorii de sperma?
Cel mai nou articol Video:
Ce este atașamentul și cum îți influențează viața