Pilula contraceptivă și îngrășarea. Există vreo legătură?

Contracepția orală (pilula contraceptivă) poate fi încadrată în două categorii: estro-progestativă sau progestativă.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Pilula contraceptivă și îngrășarea. Există vreo legătură?
Foto: shutterstock

Contracepția orală (pilula contraceptivă) poate fi încadrată în două categorii: estro-progestativă (ambii hormoni estrogen și progesteron) sau progestativă (doar progesteron). Cu zeci de ani în urmă, contracepția folosea concentrații de hormoni la niveluri mult mai mari decât sunt folosite astăzi. Progestinele pot crește pofta de mâncare, în timp ce nivelurile ridicate de estrogen tind să crească retenția de lichide sau de apă. Doar că, în urma îmbunătățirilor constante, pilulele de astăzi nu au cantități de hormoni suficient de ridicate pentru a provoca creșterea semnificativă în greutate.

„Deși studiile nu aduc dovezi științifice, totuși, în viața reală, multe femei constată creșteri în greutate după începerea tratamentul contraceptiv. Aceste creșteri în greutate variază, de la 2-3 kilograme acumulate în primele luni și urmate de un platou sub care nu mai scade greutatea și până la creșteri continue în greutate de 5 sau chiar 10 kg”, spune Dr. Viviana Elian, medic primar diabet, nutriție, boli metabolice și medic specialist endocrinologie.

Dr. Viviana Elian, medic primar diabet, nutriție, boli metabolice

Cum să nu te îngrași de la pilula contraceptivă

Cum putem evita acest aspect neplăcut al luării în greutate?

Monitorizarea greutății

Este important ca tendința de creștere în greutate sa fie observată din timp. Cântărirea săptămânală, dimineața pe nemâncate, îmbrăcate lejer, este o metodă simplă și ușor de pus în practică care ne poate ajuta să remarcăm eventualele kilograme în plus și să luăm măsuri din timp.

Evitarea alimentelor sărate

Aportul de sare în cantitate crescută duce la retenția apei in organism care poate fi deja stimulată de o cantitate crescută de estrogeni din anumite pilule contraceptive. De aceea este bine să evitați adăugarea de sare în mâncare, evitați murăturile, mezelurile, conservele, semințele și alunele sărate. Un aport echilibrat de sare înseamnă, pe lângă evitarea creșterii în greutate, și scăderea riscului cardiovascular.

Evitarea alimentelor bogate în calorii

O cantitate mare de calorii consumate la masă înseamnă, în mod sigur creșteri în greutate! Verificați pe etichetă conținutul în calorii al alimentelor pe care doriți să le consumați! Pizza, burgerii, alimentele fast-food în general, dulciurile, mâncarea preparată prin prăjire înseamnă exces de calorii. Deși pe moment oferă satisfacție papilelor gustative, pe termen lung, dacă sunt consumate frecvent, duc la acumularea de kilograme.

Evitarea dulciurilor

Carbohidrații consumați în exces duc la creșteri în greutate rapide. Evitați pe cât posibil bomboanele, ciocolata, prăjiturile, sucurile cu zahăr adăugat. Asigurați-vă aportul de carbohidrați sănătoși din fructe și legume.

Respectarea orarului meselor

Ideal este să respectați cele 3 mese/zi recomandate pentru o dietă echilibrată. Intre mese, maximum o gustare formată dintr-un fruct sau un iaurt sau 5-8 migdale. Dacă săriți peste mese, există riscul de a consuma o cantitate mai mare de alimente seara, din cauza senzației crescute de foame și tendinței de a mânca mai mult decât aveți nevoie. Acest obicei duce la acumularea de kilograme în plus.

Consumul de apă

Beți minim trei litri de lichide pe zi! Pentru a ține greutatea sub control, este bine să beți apă și băuturi neîndulcite (cafea, ceai de plante, apă cu zeamă de lămâie etc.). Dacă apare senzația de foame între mese, un pahar de apă plată poate ajuta pentru a preveni ronțăitul și implicit excesul de calorii.

Cantități limitate de alcool

Consumul de alcool aduce cu el așa numitele calorii oarbe adică avem aport de energie fără să apară senzația de sațietate. Trebuie evitat consumul excesiv de alcool. Recomandările nutriționale pentru femei menționează maxim 1 pahar cu vin pe zi sau cel mult 3 beri de 330 ml pe săptămână, iar dacă există o preferință pentru cocktail-uri, e bine să se rezume la două pe săptămână.

Creștere frecvenței exercițiilor fizice

Mișcarea, în general, este benefică din toate punctele de vedere. Scade cantitatea de grăsime din organism, dezvoltă mușchii și îmbunătățește tonusul organismului. În plus, mersul alert și exercițiile cardio ajută la mobilizarea eventualului exces de lichid generat de anticoncepționale. Este bine să facem sport/mișcare minim 30 minute/zi sau o oră la fiecare două zile.

Stil de viață echilibrat

Lipsa somnului poate duce la modificări negative în metabolism. Somnul normal este de peste 8 ore/noapte. Cu cât durata somnului este mai mică, cu atât crește senzația de foame și apetitul, în special, pentru alimente nesănătoase (bogate în zahăr și grăsimi).

Pe lângă regulile de nutriție și de stil de viață echilibrat, recomandarea este ca, în orice situație, să cereți sfatul medicului ginecolog înainte de a începe un tratament contraceptiv.

Pilulele hormonale sunt adesea alegerea ideală pentru femeile care doresc o metodă contraceptivă eficientă și reversibilă. Estrogenul și progesteronul funcționează atât separat, dar și sinergic, pentru a oferi beneficii contraceptive. Estrogenul funcționează în principal prin suprimarea eliberării hormonului de stimulare foliculară din hipofiză, responsabil fiind de dezvoltarea foliculilor ovarieni și a producerii spermei la bărbați. Iar progesteronul suprimă eliberarea de gonadotropine din hipotalamus, scăzând eliberarea hormonilor care declanșează ovulația. Totodată, progesteronul îngroașă mucusul cervical, ceea ce împiedică intrarea spermatozoizilor în uter. Înainte de începerea administrării contraceptivelor fie ele estro-progestative (combinație de estrogen și progesteron) sau doar progestative (doar cu progesteron), în funcție de cantitatea conținută de hormoni, este nevoie de o evaluare ginecologică extinsă, dar și de un consult cardiac, pentru a anticipa și controla posibilele efecte adverse, spune dr. conf. universitar Alexandru Filipescu, medic obstetrică-ginecologie.

Pe lângă o posibilă modificare a greutății și a retenției de apă, efecte deja menționate și discutate mai devreme, ne mai putem aștepta și la apariția unei senzații de greață, tulburări de dispoziție, dureri de cap sau dureri de sâni, sângerări ca efecte adverse ale pilulelor contraceptive, în special atunci când administrarea nu este controlată de un specialist. Observarea unei modificări bruște în greutate este un motiv întemeiat pentru un control la nutriționist.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân