Crampele menstruale: 4 moduri de a le combate

Crampele menstruale, apar atunci când sunt eliminate molecule care fac ca uterul să se contracte și să elimine țesuturile din corp de care nu mai are nevoie.
  • Publicat:
Crampele menstruale: 4 moduri de a le combate
Foto: shutterstock

Multe dintre femei se confruntă cu crampe menstruale greu de suportat. Știm ce înseamnă și cum încerci să cauți soluții astfel încât să le faci să dispară. Crampele menstruale, cunoscute și ca dismenoree, apar atunci când sunt eliminate molecule numite prostaglande, care fac ca uterul să se contracte și să elimine țesuturile din corp de care nu mai are nevoie. Durerea se înrăutățește în general la începutul ciclului menstrual, în primele două zile, când uterul lucrează pentru a scăpa de țesutul în exces.

Problema este că dacă încerci să le tratezi în momentul în care ele deja au apărut, fie că iei ibuprofen sau stai cu o compresă caldă la burtă, va fi mult prea târziu, iar aceste lucruri se fac înainte să-ți vină menstruația.

Ia o pastilă de dureri înainte de începerea menstruației

Poți începe tratamentul înainte să apară crampele. De exemplu, poți lua o pastilă de dureri pentru a ameliora crampele, durerile de cap și durerile musculare.

Încearcă să faci yoga pentru a reduce crampele menstruale

Suntem convinși că nu ai dispoziția necesară să fii activă din punct de vedere fizic, dar poți încerca să faci câteva exerciții de yoga pentru că acestea te vor ajuta să crești circulația sangvină, dar și producția de endorfine care ajută la eliminarea stresului și crampelor. Chiar și exercițiile de tip cardio pot fi eficiente în astfel de situații.

Renunță la junk food

Ne pare rău, știm că ai pofte atunci când ești la menstruație, fie de ciocolată, fie de alte snacks-uri, dar ceea ce consumi înainte de menstruație contează enorm. Învață să-ți creezi obiceiuri sănătoase. De exemplu, poți renunța la zahăr sau la alimentele procesate pe termen lung, iar astfel vei reduce inflamațiile din organism, rezultând crampe menstruale mai puțin severe. De asemenea, adaugă magneziu în rutina zilnic și suplimente cu omega-3. Dacă nu vrei să iei suplimente, poți încerca dieta Mediteraneană, cunoscută pentru consumul de pește și uleiul de măsline.

Orgasmul (solo sau cu partenerul) te ajută să ameliorezi crampele menstruale

Chiar dacă ești sau nu într-o relație, orgasmul te poate ajuta să ameliorezi simptomele sau durerle menstruale. Penetrarea vaginală, fie că este făcută cu degetul, vibratorul sau penisul, scade pragul durerii, iar în urma orgasmului se produce relaxarea mușchilor. În urma unui studiu asupra efectelor masurbării la menstruație, 43% dintre participante au spus că medicamentația a fost mai eficientă, în timp de 42% au sugerat că masturbarea le-a ajutat mai mult. Per total, 90% dintre participante recomandă masturbarea pentru combaterea crampelor menstruale.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân