Contraceptive de ultima generatie

In cautarea celei mai potrivite metode de contraceptie, femeile sunt nevoite sa testeze tot felul de produse, de cele mai multe ori adevarate otravuri pentru organism. Buimacite de mesajele publicitare, de experientele prietenelor sau de sfaturile specialistilor, ele iau uneori decizii pripite, punandu-si sanatatea in pericol.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Contraceptive de ultima generatie
Contraceptive de ultima generatie

In cautarea celei mai potrivite metode de contraceptie, femeile sunt nevoite sa testeze tot felul de produse, de cele mai multe ori adevarate otravuri pentru organism. Buimacite de mesajele publicitare, de experientele prietenelor sau de sfaturile specialistilor, ele iau uneori decizii pripite, punandu-si sanatatea in pericol.

Iata un clasament al ultimelor descoperiri in materie de contraceptie, cu proprietati uluitoare si cu efecte secundare pe masura:

1. Lybrel: pilula contraceptiva care opreste definitiv ciclul menstrual. Se comercializeaza in cutii de cate 28 de pilule, iar femeile sunt indemnate sa o ia in fiecare zi, timp de 365 de zile, fara nicio grija. Pilula este destinata in special femeilor care vor sa scape de corvoada lunara a neplacerilor menstruale. Dezavantajul este ca o eventuala sarcina nu mai poate fi depistata precoce, data fiind absenta definitiva a menstruatiei.  

2. Plasturele contraceptiv: un pansament in forma rectangulara care, o data lipit pe suprafata pielii, incepe sa elibereze in organism o cantitate de hormoni suficient de mare pentru ca ovulatia sa fie impedicata, iar femeia sa nu se confrunte cu vreo sarcina nedorita. Studiile arata insa ca este o metoda extrem de periculoasa, hormonii eliberati sunt absorbiti in totalitate in sange, iar cantitatea de estrogen la care se expun femeile care apeleaza la aceasta metoda este cu circa 60% mai mare decat in cazul pilulelor combinate.

3. Implantul contraceptiv Norplant: 6 capsule moi de silastic (cauciuc siliconic), avand fiecate 2,4 mm diametru si 34 mm lungime. Acestea contin levonorgestrel si sunt inserate subdermic, in zona superioara a bratului sau in zona antebratului femeii, printr-o procedura chirurgicala minora, efectuata sub anestezie locala. Dupa insertie, capsulele sunt palpabile si putin vizibile. Timp de cinci ani, femeia este protejata impotriva sarcinilor nedorite.

4. Implantul contraceptiv Implanon: un betisor ce contine progestin si se implanteaza sub pielea bratului stang. El elibereaza lunar o doza mica, constanta, de progestin si asigura contraceptia timp de 3 ani.

5. Inelul vaginal NuvaRing: un tub flexibil, sub forma de inel, confectionat dintr-un plastic special, ce elibereaza hormoni in cavitatea vaginala (vezi foto). Inelul se insereaza in vagin pentru o perioada de trei saptamani, urmand a fi scos in cea de-a patra. Femeile care au apelat la aceasta metoda contraceptiva au raportat mai putine efecte secundare decat in cazul pilulelor contraceptive si chiar au preferat inelul in ciuda disconfortului vaginal produs.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Viagra, buna si pentru femei
Viagra, buna si pentru femei
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”