Bogdan Anicescu, interpretul mimico-gestual al ordonanţelor militare: Doar astfel pot ajunge mesajele guvernanţilor la persoanele în vârstă hipoacuzice

Un tânăr apare la toate comunicările autorităţilor din grijă pentru comunitatea persoanelor hipoacuzice, pentru ca şi acestea să afle rapid deciziile importante.
26.03.2020 | Autor: Bianca Poptean
Bogdan Anicescu, interpretul mimico-gestual al ordonanţelor militare: Doar astfel pot ajunge mesajele guvernanţilor la persoanele în vârstă hipoacuzice

Îl cunosc pe Bogdan Anicescu de anul trecut, când a fost interpret mimico-gestual la conferinţa TEDxObor unde a tradus ceea ce se vorbea pe scenă. De-atunci i-am admirat implicarea în viaţa comunităţii peroanelor hipoacuzice. Iar acum, de când au început comunicatele guvernului cauzate de pandemia cu coronavirus, îl cunoaşteţi şi voi pe Bogdan. Pentru că el este de fiecare dată lângă autorităţile ce comunică decretele sau ordonanţele atât de importante în aceste vremuri tulburi. Chiar dacă îl prind ore târzii la Guvern, Bogdan ştie că munca lui e importantă pentru cei care, deşi nu pot auzi, au nevoie să afle şi ei, în timp real, decizile autorităţilor. Mai jos puteţi afla mai multe despre tânărul care are grijă ca cei cu deficienţe de auz să fie la curent cu deciziile guvernanţilor.


Ce se întâmplă doctore: Înţeleg că eşti absolvent de Psihopedagogie specială. Cum de te-ai îndreptat către aşa ceva? Care a fost motivaţia ta?
Bogdan Anicescu:
La momentul în care eu m-am înscris la „PPS” nu cunoşteam foarte multe despre persoanele cu handicap în general şi nici despre persoanele surde. Era un domeniu mai puţin explorat decât este astăzi. Nu mi-am propus de la bun început să mă înscriu aici, iar după terminarea liceului şi absolvirea examenului de bacalaureat mă regăseam într-o situaţie neclară – nu ştiam ce vreau mai precis să fac. Şi poate nu este cel mai nobil lucru, dar am vrut să „profit” de o medie mare avută la examenul de bacalaureat, ca să intru la o facultate fără examen. Învăţasem foarte mult în acea primăvară dificilă şi nu aveam o ţintă precisă. Psihopedagogia Specială a părut drept o variantă de perspectivă. Aşa a început totul şi am avut foarte multe cadre didactice distinse care m-au făcut, efectiv, să doresc să fiu un om mai bun. Această specializare poate face pe oricine să înţeleagă mult mai bine fenomenul dizabilităţii / handicapului, iar de claritate în acest sens avem mare nevoie, pentru că avem peste 800000 de persoane cu handicap la noi în ţară şi trebuie să le oferim cele mai bune servicii pentru incluziune.

C.S.Î.D.: Care a fost parcursul tău profesional după terminarea Facultăţii? Ai lucrat cu persoane cu dizabilităţi?
B.A.:
Din 2010 de când am terminat Facultatea  sunt angajatul Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România. Am lucrat şi lucrez cu şi pentru persoanele surde sau hipoacuzice. Am colaborat şi colaborez la nivelul Asociaţiei şi cu alte organizaţii ale persoanelor cu handicap. În paralel am făcut un Master de Terapie Logopedică absolvit în 2012. Aş fi putut alege, apropos, de asemenea „Şcoala Incluzivă”, dar m-am gândit că logopedia are mai multe legături cu deficienţa auditivă.

C.S.Î.D.: Ce te-a determinat să fii interpret mimico-gestual? Cum ajungi aşa ceva?
B.A.:
Nu am avut persoane surde în familie, dar am avut colegi de facultate surzi. În cadrul Facultăţii am învăţat despre toate tipurile de deficienţe (mintale, senzoriale, multiple). A apărut oportunitatea de a face cursuri pentru interpret în limbaj mimico-gestual şi ca un student cu destul timp liber am acceptat să încerc acest lucru. S-a dovedit a fi o decizie bună. Nu am fost genul de om cu un scop foarte clar, aşa cum am mai spus. Dar ceea ce am încercat mereu a fost să dovedesc deschidere către lucruri noi şi am descoperit o adevărată lume. Pentru a fi interpret în limbaj mimico-gestual (cum se numeşte în legislaţia noastră actuală dar e de fapt o limbă a semnelor) este nevoie de parcurgea unui program de formare, dar un avantaj important il reprezintă a avea experienţe anterioare în familie. Există persoanele CODA (Child of Deaf Adult) care au o pregătire foarte bună de comunicare şi pot deveni interpreţi mai facil, cunoscând această limbă încă din copilărie. Interpretarea spre deosebire de simpla comunicare presupune anumite reguli, rigori, cunoştinţe suplimentare.

C.S.Î.D.: Ştii câţi interpreţi sunt în ţară? Sunt ei de ajuns pentru comunitatea persoanelor hipoacuzice?
B.A.:
Cred că există aproximativ 130 de interpreţi autorizaţi, dar nu am o certitudine. Sunt mai multe persoane care, însă, chiar dacă nu sunt autorizate, au cunoştinţe solide în acest domeniu, însă, în relaţii oficiale autorizarea contează. Cu siguranţă nu suntem suficienţi şi ar fi nevoie de mult mai multe persoane care să facă acest lucru. În România trăiesc peste 23000 de persoane cu deficienţe profunde de auz. La nivelul celor 37 de filiale ale A.N.S.R. (Asociaţia Naţională a Surzilor din România) ne lovim adesea de un volum mare de muncă, nevoile persoanelor surde (mai ales ale celor în vârstă) fiind foarte complexe. Colegii mei depun zi de zi un efort considerabil, dar cu multă dedicaţie.

C.S.Î.D.: Din experienţa interacţiunii tale cu persoanele hipoacuzice, cum le-ai defini? Ai avut ceva de învăţat de la aceşti oameni?
B.A.:
Persoanele surde care formează Comunitatea Surzilor sunt oameni ca şi noi ceilalţi. Au nevoi similare – un loc de muncă, întemeierea unei familii, linişte sufletească, stabilitate financiară, acces la informaţie. Îi diferenţiază de societatea largă limba folosită şi, poate, anumite valori din Cultura Surzilor precum faptul că ei nu percep pierderea de auz ca pe o boală care trebuie vindecată cu orice preţ. Ei trăiesc surditatea ca pe un factor de diferenţiere culturală şi dincolo de statutul de persoană cu o deficienţă senzorială, vorbim despre un membru al unei culturi. Am avut multe de învăţat de la ei, cum ar fi faptul că omul trebuie să fie direct, vertical, să nu ascundă prea mult ceea ce simte sau crede, pentru că aşa cum este în Biblie – „Adevărul vă va face liberi”. Apreciez mult faptul că majoritatea persoanelor surde se comportă astfel.

C.S.Î.D.: Descrie-mi cele mai impresionante experienţe pe care le-ai avut în această comunitate
B.A.:
Îmi este dificil de dat un anume exemplu… Sunt foarte multe momente frumoase. Mă impresionează mai ales când cineva vine şi mă anunţă că mă cunoaşte şi că înţelege ceea ce spun, sau când simt cum persoana de lângă mine se lămureşte cu privire la un aspect sau altul. Momentele simple, acelea în care stăm noi, colegii, alături de membri ai Asociaţiei şi ne distrăm la anumite petreceri, sunt amintiri care ne dau nouă tuturor puterea de a merge mai departe.

C.S.Î.D.: Cum te-ai defini pe tine?
B.A.:
Sunt un om care încearcă să ducă o viaţă liniştită, obişnuită. Cu o anume pregătire, dar nu cu un destin sau un vis. Nu sunt foarte sociabil, nu sunt nici izolat. Dar recunosc că îmi place în general să nu fiu în centrul atenţiei sau „în lumea largă”. Probabil mă încadrez în categoria introvertiţilor, cărora nu le este chiar atât de greu în această perioadă să se adapteze la cerinţele Autorităţilor 🙂

C.S.Î.D.: De când ai început să fii interpret mimico-gestual la Guvern? 
B.A.:
Sunt angajatul Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România. A.N.S.R. a primit un răspuns pozitiv la iniţiativa de a se interpreta aceste comunicate de maximă importanţă, pentru comunitatea Surzilor din România într-o perioadă de multă incertitudine. La momentul actual am această sarcină şi am fost până acum cel care a apărut „pe sticlă”. Dar suntem o echipă şi indiferent de persoană vom încerca mereu, la nivelul Asociaţiei, să oferim cât mai fidel toate informaţiile.

C.S.Î.D.: De când s-a instaurat perioada de criză, eşti prezent la toate informările importante pentru ţară. Cum se simt aceste momente dincolo de sticlă? Care e atmosfera acolo, în locul de unde se iau deciziile importante?
B.A.
: Nu interacţionez cu multe persoane, cum este de altfel şi indicat! Toţi cei pe care i-am întâlnit acordă atenţie sporită prevenţiei iar eu evident că doar în momentul când trebuie să interpretez îmi dau la o parte masca (la propriu, nu la figurat!). Din punctul meu de vedere nu există panică, dar nici relaxare.

C.S.Î.D.: Am înţeles că faci acest lucru pro bono. De ce?
B.A.:
Am observat unele dezbateri de acest gen şi aş vrea să precizez că discutăm în primul rând de colaborarea Asociaţiei Surzilor cu M.A.I. în cazul de faţă (la solicitarea noastră). Sunt salariatul Asociaţiei şi chiar dacă nu vorbim neapărat de activitate „în timpul programului de lucru obişnuit” este normal să ne concentrăm pe răspunderea pe care o avem. Fiind angajat, pentru mine în această situaţie contează doar să dau tot ce pot pentru a fi înţeles şi nimic altceva. Nu aş vrea ca activitatea mea să fie considerată lăudabilă, este ceva absolut normal într-o societate, cu atât mai mult într-o ţară membră U.E.

C.S.Î.D.: E important şi pentru persoanele cu hipoacuzie să afle în timp real care sunt noile reglementări, nu-i aşa?
B.A.:
Este foarte important! Nu doar pentru că vorbim de informaţie în timp real, ci mai ales pentru că multe persoane mai în vârstă nu au conturi pe reţelele de socializare acolo unde multe persoane dedicate fac materiale video cu explicaţii sau interpretări. De aceea, prin difuzarea pe posturile de televiziune cresc foarte mult şansele ca aceste mesaje să ajungă la întreaga comunitate.

C.S.Î.D.:  Cum era o zi de-a ta înainte de a traduce în limbaj mimico-gestual informările guvernului?
B.A.:
Nu pot spune că aveam înainte un program fix. Lucrez alături de Marieta Negru la Ştirile Kanal D, în afara activităţilor din cadrul A.N.S.R. Pe de altă parte mai există şi alte colaborări provizorii. Înainte de criză, zilele în care plecam dimineaţa de acasă şi mă întorceam la ora 22 erau obişnuite pentru mine. Sunt lucruri pe care mi le-am asumat „profitând” de vârsta care (încă) mă ajută.

C.S.Î.D.: Cum este acum?
B.A.:
Încerc să nu percep că este ceva radical diferit, cu excepţia a ceea ce simţim cu toţii – faptul că vieţile ne sunt date peste cap de un fenomen mondial. E drept că am o oarecare nelinişte pentru că nu ştiu când exact ar urma să interpretez din nou şi trebuie să am grijă de telefonul mobil permanent. În rest, caut respectuos să dau curs invitaţiilor din presă, deşi nu mă simt în totalitate confortabil. O fac în primul rând cu scopul de a semnala necesitatea interpretării în general, dincolo de mine, aşa cum ştiu că ar face oricine în locul meu.

C.S.Î.D.: Cum eşti acum, în această perioadă? Faptul că eşti mai aproape de informaţiile cruciale te face să fii mai speriat sau mai încrezător? De ce îţi e teamă?
B.A.
: Am propriile îngrijorări, încerc să iau toate măsurile de precauţie posibile. Primesc aceleaşi informaţii ca toţi ceilalţi. Aş vrea să reintre lucrurile în normal cât mai repede cu putinţă. Îmi este teamă că unele persoane ar putea subestima acest pericol şi nu în ultimul rând, incertitudinea provoacă nelinişte tuturor, deci şi mie – totuşi, trebuie să fim raţionali şi optimişti că vom trece cu bine, împreună, peste această grea încercare.