VIDEO şocant: la Spitalul de Arşi din Bucureşti viermii colcăie pe un pacient

În imaginile filmate, se observă cum câteva larve albe de muşte se plimbă pe ceafa pacientului, în spatele urechii.
  • Publicat:
  • Actualizat:
VIDEO şocant: la Spitalul de Arşi din Bucureşti viermii colcăie pe un pacient

Imagini şocante la Spitalul de arşi din Capitală. Un medic de la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală a filmat cum mai multe larve albe de muşte se plimbă pe ceafa unui pacient, care ulterior filmării a şi decedat, relatează Gândul.

După publicarea imaginilor, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti fac verificări la Spitalul de Arşi, a declarat Laurenţiu Colintineanu, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii pentru MEDIAFAX.

În imagini, se observă cum câteva larve albe de muşte se plimbă pe ceafa pacientului, în spatele urechii.

Imaginile au fost realizate în urmă cu două zile la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală, de către un medic. Pacientul care apare în imagini este internat în secţia Anestezie-Terapie Intensivă a spitalului.

„Mai e un caz identic, însă n-am reuşit să-l filmăm decât pe acesta (…) Sunt oameni internaţi la Arşi în urmă cu 10-11 zile.

Au fost aduşi direct la noi. Cum secţia e plină de muşte, ceea ce se vede pe filmare sunt, cu mare probabilitate,  larve de muşte (…) Ce sens are să ascundem realitatea? Ce e mai grav: să arătăm sau să îndurăm aşa ceva, pacienţii şi noi, cei care ştim?! (…) Acestea sunt condiţiile în care sunt trataţi pacienţii în acest spital! Şi trebuie schimbate!”, a declarat medicul.

Imaginile au fost publicate prima oară pe site-ul tolo.ro.

Sursa notează că, după realizarea acestei filmări, pacientul din imagini a decedat.

Reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti fac verificări joi la Spitalul de Arşi, după apariţia unei înregistrări cu un pacient internat în spital, pe rănile căruia se aflau larve, a declarat Laurenţiu Colintineanu, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii pentru MEDIAFAX.

Reprezentanţii DSP Bucureşti s-au deplasat joi dimineaţa la Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală pentru a verifica situaţia în urma publicării imaginilor.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu, a declarat pentru MEDIAFAX că inspectorii DSP fac o anchetă, la ora transmiterii ştirii, la Spitalul de Arşi, iar în urma controlului se va decide măsurile care se impun.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări:
Substanţele care pot creşte cu 80% riscul de avort
Substanţele care pot creşte cu 80% riscul de avort
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar ar putea fi gata până în anul 2030
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar ar putea fi gata până în anul 2030