Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Shakira va lansa o colecţie de jucării şi un serial pentru copii

Cântăreaţa Shakira a încheiat un parteneriat cu compania americană Fisher-Price pentru a lansa o colecţie de jucării şi un serial online dedicat copiilor, informează contactmusic.com, citat de Mediafax. Colecţia First Steps va include nu numai jucării, ci şi obiecte pentru copii şi va fi lansată în magazine în noiembrie.

Încasările vor fi donate Barefoot Foundation, fundaţia înfiinţată de Shakira, care se ocupă de educarea şi îngrijirea copiilor săraci din Columbia natală.


Jucăriile fac parte din procesul de dezvoltare a unui copil, în prima parte a vieţii sale, iar acesta este motivul, spune Shakira - însărcinată în cinci luni cu al doilea său copil -, pentru care a decis să lanseze colecţia.

Serialul online, care include 12 episoade, va fi lansat luni şi în el va apărea şi fiul cântăreţei, Milan.

Cântăreaţa sud-americană a confirmat la sfârşitul lunii august că este din nou însărcinată, într-un interviu acordat pentru ediţia spaniolă a revistei Cosmopolitan şi, apoi, pe contul ei de Twitter: "Da, aşteptăm venirea pe lume a celui de-al doilea copil al nostru! Vă mulţumesc tuturor pentru urările voastre de bine".

Cântăreaţa, în vârstă de 37 de ani, declarase anterior că i-ar plăcea să îşi întemeieze o familie numeroasă cu iubitul ei, Gerard Pique, în vârstă de 27 de ani, spunând că visul ei este de a avea suficient de mulţi copii pentru a alcătui o echipă de fotbal.

Shakira şi Gerard Pique s-au cunoscut în timpul Cupei Mondiale din 2010, care a avut loc în Africa de Sud. Cei doi formează oficial un cuplu din 2011, iar fiul lor Milan s-a născut pe 22 ianuarie 2013.

Citește și:
Shakira îşi doreşte 9 copii!
Poze de vacanţă: Shakira, Pique şi Milan
Shakira vrea să-şi alăpteze copilul "până când va merge la facultate"!
Shakira: "E greu să fii părinte"


Exclusiv Online - 28.10.2014 Sursă foto: Hepta
Citește pe descopera.ro
VIDEO. ''EXTRATEREŞTRII sunt chiar sub nasul nostru!'' Cel mai mare partener al NASA dezvăluie ceea ce oficialii americani ţin la SECRET VIDEO. ''EXTRATEREŞTRII sunt chiar sub nasul nostru!'' Cel mai mare partener...
O descoperire IMPRESIONANTĂ făcută pe un câmp din Alba Iulia ELUCIDEAZĂ unul dintre momentele cheie din istoria Daciei O descoperire IMPRESIONANTĂ făcută pe un câmp din Alba Iulia ELUCIDEAZĂ...
Fecioară Fecioară 23 august - 21 septembrie

În luna august s-ar putea ca toate lucrurile să vă apară într-o lumină minunată. Conjuncţia astrelor stârneşte imaginaţia şi entuziasmul. Aşteptaţi o veste importantă sau căutaţi un răspuns...citește mai departe

×

Zf.ro
Surpriză: Domeniul unde puteţi fi scutiţi de 50% din impozit. Surpriză: Domeniul unde puteţi fi scutiţi...
SURPRIZĂ: O nouă investiţie majoră într-un...
Marele paradox al salariilor din Poliţie...
BusinessMagazin.ro
Vreţi să vă MUTAŢI din România? O ţară superbă din Europa caută cu DISPERARE IMIGRANŢI care să vină să se stabilească la ei pentru că nu mai au muncitori Vreţi să vă MUTAŢI din România? O ţară...
Cine sunt FRAŢII care au CREAT cea mai...
Mediafax.ro
Un asteroid cu ”POTENŢIAL PERICULOS” va trece pe lângă Pământ. Anunţul făcut de NASA Un asteroid cu ”POTENŢIAL PERICULOS”...
Posibile CAUZE ale decesului lui Torok Zsolt:...
Bloomberg: Activele celor mai bogate familii...
Gandul.info
Mărturii şocante din camera morţii. „Îmi ARDE braţul drept. Simt gustul injecţiei letale” / Martorii la execuţie au rămas marcaţi pe viaţă: „Sunt mielul de sacrificiu al Domnului. Sper ca într-o zi să...” Mărturii şocante din camera morţii. „Îmi...
Un bărbat se uita pe poze de pe site-ul...
Adevăratul HANNIBAL LECTER, închis pe...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
Secretele vieţii lui Liviu Dragnea în puşcărie! Cât munceşte, ce vizite primeşte şi cum se îmbracă faţă de restul deţinuţilor! Secretele vieţii lui Liviu Dragnea în...
Anunţ istoric al patronului FCSB: Gigi...
Maghiarii îi cer să trădeze! Povestea...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
NOKIA pregăteşte o SURPRIZĂ pentru fanii telefoanelor sale. Cum reuşesc finlandezii să concureze cu Apple, Samsung şi Huawei NOKIA pregăteşte o SURPRIZĂ pentru fanii...
TELEFONUL ANULUI a ajuns în România. Iată...
O nouă INOVAŢIE de la APPLE: IPHONE 11...
ProMotor.ro
Care e principala cauză ale exploziei anvelopei. GREŞEALA pe care o fac toţi şoferii, care îi pune în pericol Care e principala cauză ale exploziei anvelopei....
Cu o banală SÂRMĂ hoţii i-au deschis...
Un nou examen MEDICAL pentru şoferi. Dacă...
Descopera.ro
GREŞEALA majoră pe care mulţi o fac în TIMPUL sexului. ''NU aşa trebuie'' GREŞEALA majoră pe care mulţi o fac în...
GESTUL româncelor de altă dată care înnebunea...
Problema SEXUALĂ pe care o au multe tinere....
ULTIMA ORĂ
Un asteroid cu ”POTENŢIAL PERICULOS” va trece pe lângă Pământ. Anunţul făcut de NASA

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.